Centru de vaccinare pe Transalpina, cea mai înaltă șosea din România | VIDEO

Transalpina. Foto: Pixabay

Autoritățile caută soluții de revigorare a ratei de vaccinare, care a scăzut dramatic în ultima perioadă, prin deschiderea unui centru în vârf de munte.

Stația de vaccinare drive-thru de pe Transalpina va fi deschisă în 17 iulie, în cel mai înalt punct al celebrei șosele montane, la 2.145 de metri altitudine.

Centrul de vaccinare va funcționa între orele 10:00 și 18:00, iar serurile folosite vor fi Pfizer și (Johnson&Johnson), potrivit Prefecturii Vâlcea.

Oricine se poate vaccina aici, indiferent de localitatea de domiciliu, și nu este necesară efectuarea unei programări.

„Este o ocazie deosebită pentru cei care iubesc muntele şi drumeţiile să se bucure de priveliştea spectaculoasă pe care acest drum montan, unic în întregul lanţ al Munţilor Carpaţi, o oferă. Centrul va fi amplasat chiar în punctul cel mai înalt al şoselei – Pasul Urdele, la altitudinea de 2.145 metri. Îi invit pe toţi cei care încă nu s-au imunizat împotriva COVID-19 şi vor să viziteze această zonă să treacă pe 17 iulie şi pe la acest centru de vaccinare. Cu siguranţă va fi o experienţă de neuitat. Fiecare persoană care se vaccinează este importantă şi numai împreună, arătând că ne pasă de sănătatea noastră şi a celor dragi, putem să învingem această pandemie”, a declarat prefectul Sebastian Fârtat.

România a reușit să imunizeze peste 4,5 milioane de cetățeni la COVID-19, adică mai puțin de 24% din populație. Țara noastră este penultima în Uniunea Europeană la rata de imunizare, doar Bulgaria stând mai prost în acest clasament.

Chiar dacă țara noastră are o capacitate de vaccinare de peste 100.000 de doze ce pot fi administrate zilnic, în ultimele două zile s-au vaccinat doar puțin peste 30.000 de români.