Cele mai valoroase branduri din lume. Cine sunt „Cei cinci neînfricați”

FOTO: Ionuț Fantaziu
FOTO: Ionuț Fantaziu

Giganţii din tehnologie, Google, Apple, Microsoft, Amazon şi Facebook, ocupă primele 5 poziţii în Topul BrandZ 2017 al celor mai valoroase 100 de branduri la nivel mondial, dat publicităţii astăzi de către WPP şi Kantar Millward Brown.

Amazon înregistrează cea mai mare creştere în valoare nominală dintre brandurile din Top 100, ajungând printr-un plus de $40.3 miliarde (+41%) la o valoare de $139.3 miliarde, care îi asigură locul 4 in clasament. Gigantul din retail a continuat să se concentreze asupra ecosistemului său tehnologic construit pentru a răspunde unei varietăţi de nevoi ale consumatorilor, cum ar fi cele de cumpărare online, livrare rapidă şi entertainment, şi a introdus noi servicii bazate pe inteligenţă artificială cum ar fi livrarea alimentelor şi asistentul personal inteligent Alexa.

Google, Apple şi Microsoft îşi păstrează primele trei poziţii, crescându-şi valoarea cu +7% până la 245.6 miliarde de dolari, +3% până la 234.7 miliarde de dolari, respectiv +18% până la 143.2 miliarde de dolari în ultimul an, în timp ce Facebook, ocupantul locului 5, creşte cu +27%, ajungând la valoarea de 129.8 miliarde de dolari.

Valoarea cumulată a primelor 5 branduri din Top 100 BrandZ reprezintă 25% din valoarea totală a celor 100 de mărci din clasament, ceea ce confirmă poziţia lor dominantă în cadrul contextului actual de business.

„Clasamentul global BrandZ din acest an continuă să demonstreze faptul că mărcile puternice produc un randament superior pentru acţionari, chiar şi în situaţiile în care climatul extern este unul turbulent. Supranumiţi „Cei Cinci Teribili” de către unii, giganţii tehnologiei care conduc clasamentul sunt mai degrabă ‘Cei Cinci Neînfricaţi’ din punctul de vedere al competitorilor lor, ţinând cont de puterea impresionantă a brandurilor lor şi de poziţia lor aparent inexpugnabilă pe piaţă”, declară David Roth, CEO EMEA şi Asia în cadrul The Store WPP.

Printre aspectele interesante din clasamentul acestui an se numară şi intrarea în Top 10 a mărcii chineze Tencent (locul 8, cu o valoare de 108.3 miliarde de dolari), în urma unei creşteri de +27% – a cărei platformă de socializare WeChat devine din ce în ce mai utilizată. Adidas este brandul cu cea mai mare creştere procentuală (+58%, 8.3 miliarde de dolari), urmat de brandul chinez de alcool premium Moutai (+48%, 17 miliarde de dolari).

BrandZ este singurul studiu de evaluare a brandurilor care combină vocea a peste trei milioane de consumatori din întreaga lume cu analiza performanţei financiare şi de business a companiilor (utilizând date de la Bloomberg şi Kantar Worldpanel) .

În acest an, valoarea cumulată a brandurilor din Top 100 a crescut cu +8%, ajungând la 3.64 trilioane de dolari, comparativ cu creşterea de +3% obţinută în 2016, iar numărul mărcilor care valorează mai mult de 100 miliarde de dolari a crescut de la şase la nouă.

Valoarea mărcilor din Topul 100 BrandZ confirmă faptul că mărcile puternice continuă să îşi surclaseze competitorii. În comparaţie cu repere-cheie, portofoliul de mărci cuprinse in top 100 BrandZ a crescut, de-a lungul ultimilor 12 ani, cu 50% mai mult ca valoare faţă de S&P 500 şi de 3.5 ori mai mult decât indicele MSCI All Country World.

Nouă dintre mărcile din Top 10 sunt branduri legate de tehnologie, la fel cum sunt şi şapte dintre proaspăt clasatele în Top 100: XFinity, YouTube, Hewlett Packard Enterprise, Salesforce, Netflix, Snapchat şi Sprint.

Categoria cu cea mai mare creştere este retail-ul, care înregistrează un plus de 14% în valoare în ultimele 12 luni, stimulat de branduri de e-commerce cum ar fi Amazon sau Alibaba care, la fel ca multe dintre companiile născute pe internet, au continuat să îşi extindă prezenţa fizică.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.