Cele mai poluate țări din UE. România e pe listă

FOTO: grafixart_photo/Pixabay.com
FOTO: grafixart_photo/Pixabay.com

Comisia Europeană (CE) i-a invitat la discuții pe miniștrii Mediului din nouă țări ale Uniunii Europene. Subiectul discuției este calitatea aerului și evitarea unei proceduri de infringement. Pe listă se află și România. Purtătorul de cuvânt al CE, Margaritis Schinas, a spus, înainte de această reuniune, că este „ultima șansă” ca miniștrii să găsească soluții.

Dacă nu se vor implementa soluții pentru a reduce poluarea, Curtea de Justiție a UE va fi sesizată, au avertizat oficialii de la Bruxelles. Potrivit unor statistici, peste 400 de mii de oameni mor prematur în fiecare an în UE din cauza unor boli respiratorii și cardiovasculare, iar una dintre cauzele care duc la aceste afecțiuni este aerul poluat.

De asemenea, CE spune că din cauza ratei de mortalitate prematură comunitatea europeană pierde în fiecare an în jur de 20 de miliarde de euro.

Cele nouă ţări convocate – Germania, Spania, Franţa, Ungaria, Italia, Cehia, România, Marea Britanie şi Slovacia – depăşesc cu regularitate limitele emisiilor poluante.

În urmă cu doi ani, Agenţia Internaţională pentru Cercetări asupra Cancerului (I.A.R.C.), un organism specializat al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (O.M.S.), a inclus poluarea din aer în categoria factorilor cancerigeni, alături de azbest şi tutun, şi a publicat recent cifre îngrijorătoare pentru România.

Potrivit acestora, pe primul loc în topul celor mai poluate orașe se afla Iaşiul cu 54µg/m3 (microgram pe metru cub de aer), urmat de Timişoara cu 51µg/m3 şi Craiova cu 49µg/m3. Bucureştiul ocupă locul patru în această listă cu 48µg/m3, fiind urmat de Botoşani (29µg/m3), Bacău (27µg/m3), Oradea (26µg/m3), Buzău (22µg/m3) şi Galaţi (18µg/m3). La polul opus s-a aflat Clujul, care nu a avut nicio depășire a parametrilor de poluare.

Potrivit specialiștilor, gazele de eşapament, traficul intens, coşurile industriale, şantierele de construcţii, încălzirea rezidenţială sunt cele mai importante surse de poluare a aerului în marile orașe. De asemenea, dintre toţi poluanţii atmosferici, pulberile în suspensie şi ozonul de la nivelul solului sunt cei care afectează cel mai grav sănătatea umană.

GreatNews a făcut un reportaj într-un loc extrem de poluat din România, pe care îl puteți citi – AICI.  

FOTO: grafixart_photo/Pixabay.com

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.