AcasăFapt diversCele mai așteptate concerte ale anului 2015

Cele mai așteptate concerte ale anului 2015

-

Anul 2015 începe cu dreptul în privința evenimentelor muzicale din România, iar mai mulți artiști internaționali sunt așteptați pentru prima oară pe scenele românești.

André Rieu, Robbie Williams, Marc Anthony şi OneRepublic sunt doar câteva dintre numele mari anunţate până în prezent.

În luna noiembrie, „regele valsului” a venit personal la București pentru a-și anunța concertul de la București, impresionat de numărul mare de români care au participat la concertele sale din Europa. După ce s-a arătat un interes foarte mare la concertele lui André Rieu, echipa organizatoare a decis împreună cu artistul ca alte patru concerte să mai aibă loc în Piața Constituției

Cântărețul britanic Robbie Williams este un alt nume foarte așteptat în 2015 în România. Până în acest moment nu se ştie cine va organiza concertul, însă show-ul va avea loc în Piaţa Constituţiei din Bucureşti, unde managementul artistului a solicitat ferm ca să fie susținut.

Toto Cutugno revine în București pentru a-i încânta pe români cu hiturile sale. Pe 27 februarie, acesta își așteaptă fanii la Sala Palatului, alături de Orchestra Simfonică București.

Pe 15 martie, Joaquín Cortés, considerat „regele flamencoului”, va prezenta „Gitano”, „cel mai intim spectacol de până acum”, pe la Sala Palatului din Bucureşti. Artistul se va afla alături de opt dintre cei mai buni dansatori ai Spaniei, doi dansatori de flamenco, 17 muzicieni şi opt solişti de flamenco. Pe 16 martie, José Feliciano, cunoscut în întreaga lume pentru piesa Feliz Navidad” („Crăciun Fericit!”), va susţine de asemenea un concert la Sala Palatului din Bucureşti.

David Bisbal revine în 2015 în România, după primul concert de acum doi ani. Pe 18 martie, cântărețul de muzică latino își așteaptă fanii la Sala Palatului din București, iar pe 24 martie, fanii muzicii fado o pot vedea pe cântăreața Mariza în aceeași sală de spectacole.

Arenele Romane din București găzduiesc în premieră, în luna iunie, trupa Godsmack, pe 27 iunie, iar trupa Toto va concerta în premieră în România, în aceeași zi, dar la Sala Palatului din Bucureşti.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Dan Arsenie
Dan Arseniehttp://greatnews.ro
Jurnalist GreatNews, Dan Arsenie lucrează în presa centrală din 2007 şi a scris pentru publicaţii ca Evenimentul Zilei, realitatea.net şi Yahoo News România. Scrie cu pasiune reportaje şi portrete jurnalistice şi acordă o atenţie ridicată promovării oamenilor frumoşi şi a locurilor frumoase din România.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Care sunt județele cu cele mai multe case fără apă curentă

0
O „radiografie” a confortului de acasă scoate la iveală diferențe mari între județele României în privința unor dotări care, în Europa acestui secol, sunt...

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...