Cel mai simplu mod în care poți să verifici dacă gadgeturile tale sunt originale, și nu contrafăcute

Când cumperi produse online sau din magazin este bine să te asiguri că sunt originale. Un produs conform este unul de calitate, care respectă norme și standarde asumate și verificate la rândul lor de diverse instituții specifice. Desigur, când verifici autenticitatea produselor, în special a gadgeturilor sau a produselor smart pe care le achiziționezi, te asiguri că ai investit într-un produs de calitate, care îți va oferi performanța de care ai nevoie. Din păcate, de multe ori, pe piață ajung și produse contrafăcute care, pe lângă faptul că nu respectă standardele de calitate, pot pune în pericol sănătatea și securitatea ta. Iată câteva metode simple prin care poți fii sigur că produsele tale preferate sunt originale:

Verifică ambalajul și etichetele produsului

Unul dintre primele lucruri pe care ar trebui să le faci atunci când primești un gadget este să examinezi ambalajul. Producătorii investesc în ambalaje de bună calitate, cu logouri clare, coduri de bare și detalii precise despre produs. Verifică dacă textul de pe ambalaj este scris corect, fără greșeli de ortografie sau gramaticale.

Ce să cauți mai exact:

  • Sigilii de securitate – majoritatea produselor originale vin cu sigilii de securitate pe ambalaj. Dacă acestea lipsesc sau par a fi fost deschise, ar trebui să îți pui semne de întrebare.
  • Holograme – unele produse au holograme speciale care atestă originalitatea lor. Lipsa acestora poate indica un produs contrafăcut.
  • Coduri de autentificare – unele gadgeturi vin cu un cod unic de autentificare, pe care îl poți verifica online pe site-ul producătorului.

Folosește codul de autentificare

Cum spuneam, producătorii oferă adesea posibilitatea de a verifica autenticitatea unui produs folosind un cod unic sau un număr de serie. Acesta poate fi înscris pe produs, pe ambalaj sau într-un document inclus în pachet.

Ce să faci:

Introdu numărul de serie sau codul de autentificare pe site-ul oficial al producătorului. Dacă produsul este original, site-ul ar trebui să confirme acest lucru. Nu uita că unele branduri au aplicații mobile care îți permit să scanezi codul de pe ambalaj pentru a verifica autenticitatea. De exemplu, pentru o țigară electronică originală există un cod QR care poate fi scanat în vederea verificării autenticității, așa cum citim mai multe detalii pe blog.

Verifică produsul în detaliu

După ce ai deschis ambalajul, examinează produsul în detaliu. Un produs original va avea un finisaj impecabil, materiale de calitate și detalii bine lucrate.

La ce să fii atent:

  • Logoul producătorului – verifică dacă logoul este aplicat corect și respectă imaginea brandului.
  • Greutatea și senzația la atingere – gadgeturile contrafăcute sunt adesea realizate din materiale mai ieftine, astfel că pot fi mai ușoare sau pot avea o senzație diferită la atingere față de original.
  • Cabluri și accesorii – acestea trebuie să fie bine construite și să aibă marcajele clare ale producătorului. Uneori, diferențele sunt vizibile chiar și în calitatea cablurilor sau a adaptoarelor furnizate în pachet.

Cumpără doar din surse de încredere

Una dintre cele mai bune metode prin care eviți produsele contrafăcute este să cumperi gadgeturile doar din surse de încredere. Magazinele oficiale, site-urile web ale producătorilor și distribuitorii autorizați sunt cele mai sigure opțiuni din acest punct de vedere.

Compară produsul cumpărat cu unul original

Atunci când ai semne de întrebare, poți să compari produsul pe care l-ai achiziționat cu unul original, pe care îl cunoști sau despre care știi că este autentic. Poți face acest lucru fie comparându-l cu unul deținut de un cunoscut, fie vizitând un magazin fizic.

Verifică recenziile și informațiile disponibile online

Înainte să cumperi un produs electronic sau un gadget smart, verifică recenziile și informațiile disponibile online, așa cum sunt recenziile Google. În plus, poți să cauți și forumuri sau site-uri specializate unde poți găsi ghiduri detaliate despre cum funcționează produsul și despre performanțele la care să te aștepți.

Photo: Pexels

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: