AcasăAlegerile editorilorCel mai simpatic pui de zimbru din România | FOTO

Cel mai simpatic pui de zimbru din România | FOTO

-

Romică este cel mai tânăr din cei o sută și ceva de zimbri care trăiesc în rezervațiile din România.

Puiul de zimbru în vârstă de doar zece zile trăiește în rezervația de la Hațeg. El poate fi văzut în pădurile de la Hațeg-Silvuț, unde, potrivit Romsilva, ”este îngrijit cu multă dragoste de mama lui – Spider Woman şi este protejat de toţi membrii turmei”.

Zimbrii, care au dispărut complet de pe teritoriul României la sfârșitul secolului al XVIII-lea, au fost readuși în țara noastră abia în 1958, celebrii zimbrii Podarec și Polonka, din Polonia.

În prezent, în cele trei rezervații de zimbri din România, administrate de Romsilva, de la Bucșani, Hațeg și Vântori Neamț trăiesc mai mult de o sută de exemplare. Alte câteva sunt în grădinile zoologice din țară.

Zimbrul, care aproape a dispărut complet în urmă cu secol este cel mai mare animal european de pe uscat. Masculul poate ajunge și la 920 de kilograme, cu un minim de greutate înregistrat de 440 kilograme. Femelele, mai ușoare, pot ajunge totuși și la 640 de kilograme.

Acest splendid animal ierbivor, din a cărui specie mai existau în anul 1927 doar 50 de exemplare, este foarte vulnerabil la boli, din cauza diversității sale genetice limitate. Toți zimbri sunt descendenți din doar 12 indivizi.

În prezent, în întreaga lume trăiesc aproximativ 5.000 de zimbri.

Pui de zimbru Foto: Regia Nationala a Padurilor – Romsilva

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Sorin Breazu
Sorin Breazuhttp://greatnews.ro/
Ziarist sportiv al Greatnews. A început la Evenimentul Zilei, în 2008. De atunci, a colaborat și cu HBO Club, Yahoo! News România și Sport News. Pe lângă materialele despre sport, abordează, cu precauție, și anumite știri externe.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...

Ce posturi se desființează și unde se taie. 9 măsuri din...

0
În lipsa unei reforme administrativ-teritoriale reale, care ar implica desființarea comunelor cu număr foarte mic de locuitori, comasarea mai multor localități pentru a reduce...