AcasăAlegerile editorilorCum s-a „ars” un grup de „barosani” la grătar. Un chiolhan de...

Cum s-a „ars” un grup de „barosani” la grătar. Un chiolhan de 45.000 de euro

-

Mai multe imagini cu un grup de oameni care a încins o petrecere cu grătare pe plajă, în zona Corbu-Midia, au stârnit, zilele trecute, indignare pe rețelele de socializare. Deși este interzis, iar amenzile sunt usturătoare, aceștia și-au parcat mașinile pe plajă, foarte aproape de mare.

În imagini, surprinse chiar de unul dintre petrecăreți și postate pe Facebook, apar zece mașini. Potrivit Digi24, polițiștii spun că fiecare dintre șoferii identificați va primi o amendă de până la 20.000 de lei.

„Poliţiştii constănţeni s-au autosesizat, urmând a identifica conducătorii autoturismelor şi a-i sancţiona, conform legii. Valoarea sancţiunii contravenţionale, în astfel de cazuri este între 10.000 şi 20.000 de lei”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Constanța, Alexandra Crețu, pentru Digi24.

În acest sezon, polițiștii au mai avut cazuri în care șoferii și-au parcat mașinile pe plajă și au dat amenzi maxime. Dacă cei zece șoferi vor primi amendă câte 20.000 de lei fiecare, întreaga petrecere îi va costa echivalentul a aproximativ 45.000 de euro.

„Habitatul poate fi afectat prin folosirea mijlocului de transport şi prin defrişarea vegetaţiei, afectarea vegetaţiei, care formează componentele habitatului. Este o atitudine total necorespunzătoare, ţine de tot ce e mai rău legat de comportamentul oamenilor”, declara guvernatorul Administraţiei Rezervaţiei Biosfera Delta Dunării, Grigore Baboianu, în urmă cu aproximativ două luni, referindu-se la cei care merg sau își parchează mașinile pe plajă.

În zona plajelor sălbatice sunt numeroase panouri care atenționează oamenii că nu au voie să intre cu mașina pe plajă, însă de multe ori acestea sunt ignorate.

https://greatnews.ro/plajele-salbatice-din-romania-sunt-mutilate-de-masini/

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

TOP. Județele din România în care trăiesc cei mai mulți urși....

0
În România trăiesc în jur de 11.000-13.000 de urși, arată studiul genetic publicat la începutul săptămânii de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, cele mai...

TOP. Județele din România cu cele mai mari pensii. Cât de...

0
Cele mai mari pensii din România le primesc bucureștenii, ei fiind urmați în clasament de hunedoreni și de brașoveni, rezultă din datele publicate la...

Declarație curajoasă a unei judecătoare de la Curtea de Apel București...

0
Raluca Moroșanu, o judecătoare de la Secția 1 Penală a Curții de Apel București (CAB), a declarat public, înainte de conferința de presă organizată...