AcasăSocialJustițieCel mai bogat oier din România a fost reținut de Parchetul European

Cel mai bogat oier din România a fost reținut de Parchetul European

-

Cel mai mare crescător de ovine din România, Dumitru Andreșoi, care este și președintele Asociației Crescătorilor de Ovine ”Dacia”, a fost reținut, noaptea trecută, de Parchetul European. Acesta este acuzat de faptul că a fraudat fonduri europene în valoare de peste 11,2 milioane de lei, potrivit pressalert.ro.

Alături de Andreșoi a fost reținută și directoarea adjunctă a APIA Hunedoara, Veronica Topor, precum și Marius Szabo, șef de serviciu la aceeași instituție.

În total e vorba de opt suspecți care au fost ridicați ieri de polițiștii DGA și duși pentru audieri la biroul EPPO de la Timișoara.

Surse judiciare au declarat că Andreșoi a pus la cale un mecanism extrem de elaborat de a obține ilegal subvenții din fonduri europene.

A încheiat, în perioada 2018 -2023, contracte de arendă pentru terenuri din județele Hunedoara, Arad, Timiș, Harghita, Covasna, Vâlcea, Brașov și Cluj.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Care sunt județele cu cele mai multe case fără apă curentă

0
O „radiografie” a confortului de acasă scoate la iveală diferențe mari între județele României în privința unor dotări care, în Europa acestui secol, sunt...

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...