Cei cu nume de animale au intrare gratuită azi la Muzeul Antipa

deinotherium

Scheletul de Deinotherium (exemplarul înalt) expus la Muzeul Antipa. Foto: Flavius70 via Wikimedia Commons

Cei care poartă nume de animale au intrarea gratuită la Muzeul Antipa din București astăzi, 4 octombrie.

„Vă așteptăm marți, 4 octombrie 2022, la Muzeul Antipa, să sărbătorim împreună Ziua Mondială a Animalelor!

Cu acest prilej, vă anunțăm că toți vizitatorii care poartă numele unei vietăți din lumea necuvântătoarelor au acces gratuit în expoziția permanentă!

Vă invităm, așadar, pe toți cei care iubiți animalele, fie că le purtați sau nu numele, să vă petreceți ziua la muzeu și să participați la o călătorie imaginară în jurul lumii, însoțiți bineînțeles de animalele preferate de la Muzeul Antipa!”, au anunțat reprezentanții instituției într-un comunicat de presă.

Pentru a beneficia de gratuitate, cei cu nume de animale (ex: Lupu, Corbu, Ursu etc) trebuie să prezinte un act de identitate. Vor avea acces și gratuit și cei cu numele de animale în alte limbi, nu doar în română (de exemplu „Robin”, care înseamnă „prigor” în limba engleză).

Sursa: Muzeul Antipa (Facebook)

Ziua Mondială a Animalelor a luat naștere în urma convenției ecologiștilor din Florența, în anul 1931, și a avut drept scop atragerea atenției asupra creșterii alarmante a numărului speciilor de animale pe cale de dispariție.


Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version