AcasăAlegerile editorilorCea mai tânără victimă a coronavirusului în Europa

Cea mai tânără victimă a coronavirusului în Europa

-

O fată de 12 ani din Belgia rămâne cea mai tânără persoană cunoscută care a decedat după ce s-a îmbolnăvit cu noul coronavirus.

Autoritățile din Belgia au anunțat că fetița este de departe cea mai tânără victimă din totalul de peste 700 de decese provocate de COVID-19 în această țară.

”Este un moment dificil din punct de vedere emoțional, mai ales că e vorba de un copil. Vestea a tulburat întreaga comunitate medicală și științifică”, a spus purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătății din Belgia, dr. Emmanuel Andre.

”Este un eveniment rar, însă unul care ne-a dat peste cap”, a mai spus el, potrivit Euronews.

La scurt timpă după anunțul belgienilor, făcut în urmă cu două zile, spitalul londonez King’s College a anunțat decesul unui pacient cu COVID-19 în vârstă de 13 ani.

”Din nefericire, un băiat de 13 ani care fusese infectat cu COVID-19 a decedat. Gândurile și condoleanțele noastre sunt îndreptate către familie”, a spus un purtător de cuvânt al spitalului din capitala Marii Britanii.

Săptămâna trecută, o fată de 16 ani a murit într-un spital din Paris, tot din cauza coronavirusului. Decesul tinerei, care avea o stare de sănătate generală bună, a stârnit emoții puternice în Franța.

Decesele provocate de COVID-19 în rândul copiilor sunt foarte rare. Autoritățile medicale spun că manifestările grave ale bolii – care predomină în rândul bătrânilor – pot afecta adulții de orice vârstă.

Americanii au raportat deja decesul unui copil ce nu împlinise încă un an, în timp ce chinezii au anunțat că un copil de 10 luni și un băiat de 14 ani și-au pierdut viața după ce au fost infectați cu coronavirus.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Sorin Breazu
Sorin Breazuhttp://greatnews.ro/
Ziarist sportiv al Greatnews. A început la Evenimentul Zilei, în 2008. De atunci, a colaborat și cu HBO Club, Yahoo! News România și Sport News. Pe lângă materialele despre sport, abordează, cu precauție, și anumite știri externe.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...

Ce posturi se desființează și unde se taie. 9 măsuri din...

0
În lipsa unei reforme administrativ-teritoriale reale, care ar implica desființarea comunelor cu număr foarte mic de locuitori, comasarea mai multor localități pentru a reduce...