Cea mai mare companie aeriană anulează sute de zboruri. Sunt afectate și curse din România

FOTO: GreatNews

FOTO: GreatNews

Compania aeriană Ryanair anunță că, din cauza unei grece a personalului navigant și a piloților, peste 40.000 de pasageri vor fi afectați. Au fost afectate și zboruri din România. Două curse duble între București și Berlin au fost anulate.

Greva de la Ryanair a fost lansată de angajații din Italia, Portugalia, Spania, Belgia, Olanda și Germania.

Iniţial, conducerea companiei Ryanair a anulat 150 de zboruri programate pentru ziua de vineri. Apoi, joi, a revenit și a anunțat că alte aproximativ 100 de zboruri sunt afectate.

Sindicatele piloţilor şi însoţitorilor de bord de la Ryanair solicită condiţii mai bune de muncă şi angajarea fiecărui salariat printr-un contract în conformitate cu ţara sa de rezidenţă, spre deosebire de practica actuală conform căruia o mare parte din personalul Ryanair este angajat în cadrul unui contract în conformitate cu legislaţia irlandeză.

Printre altele, angajații cer „ore de lucru predictibile” și „să nu fie obligați să-și deschidă un cont bancar în Irlanda”.

A mai fost grevă la Ryanair timp de două zile în luna iulie. Un purtător de cuvânt al sindicatului a declarat atunci că „este clar că Ryanair mai are mult de lucru până când să câștige o reputație de bun angajator”.

„Ryanair nu a oferit îmbunătățiri concrete a salarizării și a condițiilor de lucru pentru angajații săi”, a mai spus el.

Ryanair este cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa. Pe aeroporturile din România operează 21 de ture și este prezentă în Timișoara, București și Craiova.


Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version