La Oravița a fost stabilit miercuri dimineața, pe 17 iulie, un nou record pentru cea mai caldă noapte de când se înregistrează date meteo în România, relatează hotnews.ro.
Minima dimineții a fost de +29,8 °C, adică o temperatură cu 13 grade peste valorile normale pentru jumătatea lunii iulie, mai notează sursa citată. Este cea mai rdicată minimă nocturnă înregistrată vreodată în România.
Oravița stabilise deja de luni un nou record pentru cea mai ridicată minimă nocturnă din România: +29,6 °C, însă acest record a fost depășit miercuri.
Recordul anterior data de acum 24 de ani, tot de la Oravița, unde în dimineața zilei de 22 august 2000 fuseseră +28,8 °C.
Pe 17 iulie 2024, temperatura din Oravița a rămas în jurul a 30 °C pe parcursul nopții și în primele ore ale dimineții. La ora 11 erau deja 35 °C.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: