Ce-a spus Simona Halep după victoria extraordinară cu Angelique Kerber, la Australian Open

Simona Halep, numărul 1 mondial, s-a calificat în finala Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului, după o izbândă eroică în fața nemțoaicei Angelique Kerber, o fostă campioană la Melbourne, cu scorul de 6-3, 4-6, 9-7.

Meciul a durat două ore și 20 de minute, timp în care jucătoarea din România a arătat atât forță fizică, cât mai ales tărie mentală. Simona Halep a condus jocul cu Angelique Kerber, fost lider mondial și câștigătoare a Australian Open în 2016.

Simona Halep rămâne, astfel, singura jucătoare din lume neînvinsă în acest an, după un meci în care a salvat două mingi de meci, luptând pentru fiecare punct.

”A fost cu siguranță foarte greu. Tremur toată. Am mari emoții în aceste momente, după ce am câștigat meciul”, au fost primele cuvinte spuse de Simona, după victoria cu Kerber.

”Știam că o să fie greu. Am văzut ce adversar puternic este, cât de tare și cât de bine lovește, de oriunde. Da, sunt foarte fericită că am rezistat și că am putut să câștig acest meci, al doilea foarte lung pentru mine în acest turneu. Nu e ușor. Vreau să vă mulțumesc tuturor pentru încurajări, m-ați ajutat”, a continuat sportiva din România care va juca a treia finală de Grand Slam din carieră, după cele două pierdute la Roland Garros.

Simona Halep: ”Finala o să fie o mare provocare”

”În acest meci, eu am avut prima două mingi de meci. M-am gândit că dacă ea a putut să o facă, pot și eu. Am încredere în mine. După ce mi-am sucit glezna, am decis să lupt pentru fiecare punct. Că o să merg până la capăt în acest turneu și că apoi o să mă odihnesc. O să mă odihnesc bine”, a mai spus liderul mondial, care o va întâlni în finală, sâmbătă, pe daneza Caroline Wozniacki.

”Știu că o să fie un meci asemănător cu cel de astăzi. Va trebui să alerg. O să fie o mare provocare. Vreau să dau ce am mai bun. Să cred că pot câștiga și să nu mă gândesc la titlu. Dacă o să vină, o să vină”, a continuat Halep, care a reușit să o bată de două ori pe Wozniacki în cele șase dueluri directe.

Caroline Wozniacki, care a învins-o pe Simona în ultimele trei partide, nu are nici ea un titlu de Grand Slam în palmares, eșuând în două rânduri la US Open, în finalele din 2009 și 2014, cu Kim Clijsters și Serena Williams.

Daneza în vârstă de 27 de ani vine după succesul de la Turneul Campioanelor, iar la Melbourne a dominat jumătatea inferioară a tabloului, unde a fost cap de serie 2. Wozniacki le-a învins, pe rând, pe: Mihaela Buzărnescu (România, 6-2, 6-3), Jana Fett (Croația, 3-6, 6-2, 7-5), Kiki Bertens (30, Olanda, 6-4, 6-3), Magdalena Rybarikova (19, Slovacia, 6-3, 6-0), Carla Suarez Navarro (Spania, 6-0, 6-7, 6-2) și Elise Mertens (Belgia, 6-3, 7-6).

Simona Halep e în finală la Australian Open! A învins-o superb pe Angelique Kerber