Ce spune un profesor de drept despre raportul lui Tudorel Toader

Tudorel Toader FOTO: gov.ro
Tudorel Toader FOTO: gov.ro

Valerius Ciucă, profesor de drept și coleg cu Tudorel Toader la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, a făcut o analiză asupra raportului pe care ministrul Justiției l-a prezentat aseară, atunci când a cerut revocarea procurorului-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi.

„În anii `50, interpretările juridice se făceau prin intermediul autorităților legale și judiciare sovietice. Astăzi, aberațiile juridice sunt acreditate prin interpretări paraconstituționale pe care nici măcar C.C. nu poate să și le asume într-un mod decontextulist. Cu alte cuvinte, fără caz, nu există soluție… Cine promovează soluția înaintea cazului, se pare, forțează dreptul…

Ce-a fost asta? Ce-a fost acest jalnic spectacol? Cum poți tu, Românie, să suporți asemenea nenorocire?”, își începe postarea pe pagina personală de Facebook, profesorul de drept Valerius Ciucă.

Profesorul Ciucă a mai spus că nicio instituție nu a fost prezentă la „această povestire” și niciunul dintre cele 20 de puncte „nu are susținere juridică sau rațională”.

„Totul este deconcertant. În afara oricărei ordini legale sau constituționale, cineva ne povestește despre ce-ar fi trebuit să se întâmple, dar nu s-a întâmplat… Nici o umbră de instituție nu a fost prezentă la această povestire. Instituțiile s-au ascuns pentru a asculta vocea unei ectoplasme judiciare fără nici cea mai mică competență în materie de jurisdicție.

România nu este țara șaradelor; nu ne jucăm cu competențele ei instituționale și nu facem din acestea platforme de părelnice opinii. Dacă cineva își permite să batjocorească această nație și să relativizeze acest stat cu instituțiile sale sobre și constituționale, înseamnă că peste 20 de milioane de români nu se regăsesc pe teritoriul pe care antecesorii lor serioși i l-au rezervat…

Nici cele mai elucubrante gânduri ale noastre nu pot fi „gazde” ale acestor stupefacții. Nici unul dintre cele 20 de puncte nu are susținere juridică sau rațională. Oricare dintre pricinile prezumțioase este obiect de judecată. Cum este posibil ca factorul politic să-și permită a judeca? Unde s-a mai întâmplat asemenea absurditate fără a fi catalogată că grava ingerință în actul de justiție? Justiție înainte de justiție? Unde s-a mai întâmplat asta? Nici măcar la prezumțioșii staliniști… Este de-a dreptul siderant să văd la „oameni ai instituțiilor” conduită lipsită de minimă inițiere instituțională…

Să te înflăcărezi în fața proclamațiilor media este meritoriu. Înseamnă că sufletul tău este, încă, vibratil. Dar, să rămâi pasiv la iraționalitatea pură a celor care trebuie să întruchipeze sufletul statalității, este ca și cum ai fi catatonic la scena uciderii familiei tale… Iar asta nu mai este glumă…”, își încheie postarea profesorul de drept Valerius Ciucă.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.