Ce spune premierul Florin Cîțu despre o nouă carantină generală în România

Florin Cîțu. Foto: Gov.ro

Premierul Florin Cîțu a anunțat că România nu va intra într-un nou lockdown. El a făcut acest anunț pe rețeaua de socializare Facebook.

„Am participat la ședința tehnică de la Ministerul Afacerilor Interne, pentru a mă asigura că obiectivele pe care le-am trasat în privința pandemiei sunt îndeplinite. Numărul paturilor din spitale a crescut. Fac apel la români să respecte măsurile de protecție. Numai așa vom trece cu bine peste această perioadă”, a scris Florin Cîțu pe Facebook sâmbătă, 20 martie.

„Obiectivul meu este ca prin vaccinare să reducem numărul de infectări. În perioada următoare numărul persoanelor imunizate zilnic va ajunge la 80 de mii. Multă lume întreabă dacă vom ajunge din nou în lockdown. Răspunsul meu foarte clar este că NU”, a completat el.

Tot ieri, secretarul de stat în Ministerul de Interne, Raed Arafat, a declarat că Bucureștiul nu va fi plasat în carantină.

„Mâine (duminică – n.r.) va fi o ședință la Prefectura București, dar este pe prelungirea măsurilor actuale, nu pe carantină, ca să clarificăm situația. La acest moment nu s-a pus în discuție carantinarea Bucureștiului. Ilfovul a venit cu carantinarea mai multor localități (…) Iar mâine Bucureștiul urmează să aibă ședință pentru prelungirea măsurilor care sunt implementate de 14 zile și care vor fi prelungite”, a declarat secretarul de stat Raed Arafat, potrivit stirileprotv.ro.

Mai multe localități din județul Ilfov sunt deja în carantină, după ce incidența cazurilor de COVID-19 a depășit aici 6 la mia de locuitori. Este vorba despre Berceni, Bragadiru, Brănești, Clinceni, Chiajna, Cornetu, Dobroești și Otopeni. Alte 4 localități – Domneşti, Jilava, Pantelimon şi Voluntari – urmează să intre și ele în carantină.

În capitală, incidența COVID-19 este de 4,85 cazuri la mia de locuitori.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:



Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version