Ce spune Nicușor Dan despre o nouă candidatură la Primăria Capitalei

nicușor dan

Nicușor Dan. Foto: Pagina de Facebook Nicușor Dan

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a declarat la postul de televiziune B1 TV că nu își face niciun fel de calcul pentru alegerile locale din 2024, însă consideră că o susținere din partea PNL, USR și PMP pentru un nou mandat în fruntea municipalității ar fi „un scenariu foarte realist” dacă va exista „o luptă stânga – dreapta”.

Întrebat cu ce fel de susținere rămâne în contextul declarațiilor făcute de fostul primar Gabriela Firea, care a spus că între PNL și PSD există discuții „incipiente” pentru susținerea sa la Primăria Capitalei, Nicușor Dan a afirmat: „Preocuparea mea este ca în acești doi ani și jumătate care mi-au rămas să fac cât mai multe din lucrurile pe care m-am angajat să le fac pentru bucureșteni (…). În administrația publică, lucrurile durează, faci azi proiectul și îl vezi peste trei-patru ani”.

„Mai vreau să spun un lucru, că am o colaborare bună cu PNL – USR – PMP, care mă susțin în primărie. Chiar azi am avut o ședință de Consiliu în care am avut voturile lor pe proiectele pe care le-am avut și pe care am vorbit un pic”, a mai spus Nicușor Dan.

„În ipoteza în care o să fie o luptă stânga – dreapta, eu cred că e un scenariu foarte realist, dar e așa de mult timp până acolo și se vor schimba așa de multe lucruri, o să vină o criză economică peste noi, eu vă spun sincer că nu îmi fac niciun fel de calcul pentru 2024. Vreau să mă concentrez pe ce fac aici, în administrație”, a completat el.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:



Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version