Ministerul Sănătății a transmis o informare cu privire la faptul că purtarea măștii de protecție și regulile de distanțare socială trebuie respectate și după administrrea celei de-a doua doze de vaccin anti-COVID 19.
„Vaccinul vă protejează pe dumneavoastră, purtarea măştii îi protejează pe cei din jur care nu au fost încă vaccinaţi. Până în acest moment, în studiile clinice s-a urmărit dacă vaccinarea previne formele simptomatice de COVID-19, nu a fost studiat dacă este prevenită şi infecţia asimptomatică. Din acest motiv, cercetătorii încă nu ştiu dacă o persoană vaccinată se poate infecta asimptomatic şi poate transmite mai departe virusul”, precizează ministerul într-o postare pe Facebook.
Tot Ministerul Sănătății mai spune că nu se cunoaște încă gradul de eficacitate a celor două vaccinuri împotriva infecțiilor asimptomatice și nu există suficiente studii care să indice dacă o persoană vaccinată poate să fie purtătoare a virusului și care este riscul de transmitere a SARS-CoV-2. Însă nu este clar dacă o persoană vaccinată poate răspândi virusul și să infecteze o persoană care nu este vaccinată.
Vaccinarea, arată MS, oferă un nivel crescut al imunităţii în aproximativ două săptămâni numai după administrarea celei de-a doua doze de vaccin (rapel).
„Până când trec aceste două săptămâni de la administrarea celei de-a doua doze de vaccin, vă puteţi infecta şi dezvolta formele severe de COVID-19”, menţionează MS.
A șasea tranșă de vaccin produs de Pfizer/BioNTech, care constă în 92.430 de doze, sosește luni, 25 ianuarie, în țară.
Cele peste 90.000 de doze de vaccin vor ajunge pe cale aeriană, pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca și Timișoara, de unde vor fi preluate și duse la centrele regionale de stocare. Transportul este asigurat de firma producătoare, inclusiv pe cale terestră.
Cum vor fi distribuite dozele:
- Centrul Regional de Distribuție București: 35.100 doze
- Centrul Regional de Distribuție Brașov: 11.700 doze
- Centrul Regional de Distribuție Cluj: 10.530 doze
- Centrul Regional de Distribuție Constanța: 9.360 doze
- Centrul Regional de Distribuție Craiova: 7.020 doze
- Centrul Regional de Distribuție Iași: 11.700 doze
- Centrul Regional de Distribuție Timișoara: 7.020 doze.