Aflat la summitul de la Bruxelles, președintele Klaus Iohannis a răspuns unei întrebări a jurnaliștilor cu privire intrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană printr-o „scurtătură”, o unirea cu România.
„Nu cred că putem să abordăm chestiunea printr-o cale indirectă. Moldova e clar angajată pe calea europeană şi deocamdată are acordul de asociere. Legislaţia trebuie perfectată.
Moldova trebuie ea să se hotărască dacă vrea să înceapă un parcurs spre UE sau nu. O scurtătură via unirea cu România nu e o soluţie”, a declarat Klaus Iohannis.
Declarația lui Iohannis a fost criticată de președintele executiv al PMP, partid care susține unificarea cu Republica Moldova. „A spune astăzi că unirea nu este o soluție de reîntregire a națiunii române, înseamnă a da timpul înapoi și a-i face din nou pe românii din Republica Moldova prizonieri nefericiți ai unei pagini gri de istorie. Românii din Republica Moldova au nevoie să știe că țara-mamă, România, este pregătită oricând să-i primească înapoi”, a declarat Eugen Tomac, parlamentar PMP.
La sfârșitul lunii trecute, președintele Republicii Moldova, socialistul Igor Dodon, l-a invitat pe Klaus Iohannis într-o vizită oficială la Chișinău. Dodon i-a înmânat o scrisoare în acest sens ambasadorului României la Chișinău, Daniel Ioniță.
„Prin această scrisoare, i-am transmis domnului Președinte Iohannis invitația mea de a vizita Republica Moldova. Consider că între șefii de stat ai României și Republicii Moldova trebuie să fie închegată o comunicare responsabilă și constructivă”, a scris atunci președintele Dodon, pe Facebook.
Klaus Iohannis a spus, la Bruxelles, referindu-se la scrisoare, că „o să primească un răspund (Dodon – n.r.), cum se spune în limbajul diplomaților, în due time” și că va merge la Chișinău „când va veni vreme potrivită”.
De când a preluat mandatul de președinte, Igor Dodon a fost preocupat mai mult de relațiile cu Moscova decât de cele cu Bruxelles-ul. De altfel, Kremlinul l-a și apreciat pentru eforturile sale.
Săptămâna trecută, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la Moscova, Maria Zakharova, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, a precizat că speră ca Dodon să reuşească să consolideze relaţiile bilaterale dintre Rusia şi Republica Moldova.
Aceasta a adăugat că liderul de la Chişinău a luat unele măsuri concrete pentru a aprofunda cooperarea cu Rusia, afirmând că Dodon a reuşit să stabilească „un dialog susţinut pe o gamă largă de probleme, care permite găsirea unor soluţii la cele mai actuale probleme de pe agenda bilaterală”, în cadrul celor şase întrevederi pe care le-a avut cu Vladimir Putin.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: