Ce spune Iohannis despre amenințarea lui Dragnea cu suspendarea

Klaus Iohannis FOTO: Presidency.ro
Klaus Iohannis FOTO: Presidency.ro

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat că nu este exclus ca PSD să declanșeze procedura de suspendare din funcție a președintelui Klaus Iohannis dacă acesta nu va da un răspuns nici în această săptămână în privința cererii Curții Constituționale de revocare a șefei DNA, Laura Codruța Kovesi, din funcție.

Președintele Iohannis a declarat că nu prea îl interesează opinia liderului PSD. „Sincer, nu sunt extrem de interesat de părerea dumnealui”, a răspuns șeful statului.

Klaus Iohannis a evitat să dea un răspuns la insistențele jurnaliștilor pe această temă, spunând că vrea ca astăzi să vorbească „mai mult despre biciclete decât despre altceva”. Declarațiile au fost făcute la o scurtă participare a marșului „Pedalăm pentru România”, în care aproximativ 250 de bicicliști pleacă din București, Iași, Timișoara și Drobeta Turnu Severin pentru a se întâlni la Alba Iulia.

În urmă cu două zile, aflat la Sibiu, Klaus Iohannis a spus că Liviu Dragnea ar trebui să se retragă de tot din viața politică, după ce a primit condamnarea cu executare la 3 ani și 6 luni, de la magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție.

„În continuare sunt de părere că ar trebui să se retragă de tot din politică. După a doua condamare ar trebui ca Dragnea să dispară pur și simplu din viața politică. Că nu se retrage, așa gândește el.

Partea care mi se pare că este un pic mai gravă este că PSD nu-și dă seama că trebuie să-l trimită pe Dragnea acasă. Suntem în faza total nefericită în care un partid întreg se constituie într-un grup de presiune, de lobby, pentru un infractor”, a completat Klaus Iohannis.

Președintele a mai spus că „în politică nu trebuie să aștepți până la ultima condamnare”.

„Sigur, orice persoană are dreptul să se considere nevinovată în sens constitiuțional, în sens juridic. Dar în politică nu se poate să planeze niciun dubiu. Cum crede că poate să fie un exemplu în România?

Ce credibilitate poate să mai aibă România când un om politic din conducere este condamnat de două ori? O dată pentru fraudă la vot și a doua oară pentru instigare la abuz în serviciu”, a afirmat șeful statului.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.