Ce spune Cristian Tudor Popescu despre Alain Delon, care a cerut eutanasierea câinelui său pentru a fi îngropați împreună

alain delon ctp
Foto: Georges Biard / Wikipedia.org / Facebook

Într-un text publicat pe pagina sa oficială de Facebook, jurnalistul Cristian Tudor Popescu scrie că actorul francez Alain Delon, care a cerut eutanasierea câinelui său la moartea sa, a dat dovadă de grandomanie și cruzime.

„Despre morți, numai de bine. Dar despre câini? N-am scris nimic despre Alain Delon, la decesul său. Motivul: departe de a-l considera un mare actor, franțuzul e pentru mine o „față”, pe care și-a transportat-o dintr-un film în altul. Singurul lui rol care mi-a rămas în memoria artistic-afectivă este cel din „Rocco și frații săi”, unde e suprapus cu sine.

Însă nu mai pot să tac după ce „Zorro” a lăsat cu limbă de moarte ca „dragul” său câine Loubo „dacă voi muri înaintea lui, îi cer veterinarului să ne trimită dincolo împreună. Să-i dea somnul de veci în brațele mele”. Carevasăzică, când mor, omorâți și câinele și îngropați-ne împreună.

Din fericire, familia a refuzat să-i îndeplinească dorința criminală și Loubo va trăi până va muri de moarte bună.

Delon a vrut câinele ca animal psihopomp, care să-l însoțească în moarte. Atitudinea lui amintește de șefii troglodiți ai preistoriei și istoriei antice, care erau înmormântați împreună cu câinii, caii, servitorii și femeile lor, ca să-și țină rangul și pe lumea ailaltă. Grandomanie și cruzime.

Pe „alendelon” doar l-am văzut, nu l-am cunoscut. Dar nici n-aș fi vrut să cunosc un asemenea om. În cultura populară românească se spune că, în loc de suflet, câinele are un abur. Delon a avut niște fum negru”, a scris jurnalistul.

Familia lui Alain Delon, care a murit în weekend la vârsta de 88 de ani, a respins cererea actorului de a-i eutanasia câinele la moartea sa și de a-l îngropa alături de el, potrivit CNN.

Actorul francez și-a exprimat clar dorința ca iubitul său câine ciobănesc belgian, Loubo, să fie îngropat alături de el. El a dezvăluit cererea neobișnuită în timpul unui interviu acordat revistei „Paris Match” în 2018, descriindu-l pe Loubo drept câinele său „de la sfârșitul vieții”, pe care l-a iubit „ca un copil”.

„Am avut 50 de câini în viața mea, dar am o relație specială cu acesta”, a spus Delon pentru revistă. „Dacă mor înaintea lui, îi voi cere veterinarului să ne ia împreună. Îl va adormi în brațele mele.”

În urma criticilor din partea grupurilor de protecție a animalelor din Franța, familia lui Delon a confirmat marți că nu va îndeplini controversata dorință a actorului.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.