Ce spune brancardierul care a deconectat din greșeală o pacientă COVID, iar femeia a murit

Surca: Captură video Digi24

În timpul audierilor brancardierul a declarat că în salon erau două paturi, iar persoana de pe unul dintre ele era acoperită cu un cearșaf alb, iar cealaltă intubată, relatează Digi24.

El a spus că a fost indus în eroare de cearșaful alb și a crezut că patul respectiv e gol. Din acest motiv a crezut că persoana din celălalt pat este cea decedată.

Pe de altă parte, anchetatorii spun că bărbatul a intrat singur în salonul de la Spitalul Victor Babeș, fără să o aștepte pe asistenta care își îmbrăca combinezonul anti-COVID, și a scos tuburile care o ajutau să respire pe pacienta în viață.

Potrivit fișei postului, atribuțiile sale nu includeau deconectarea, ci doar transportul trupului neînsuflețit.

În timpul audierilor a fost testat de autorități cu un etilotest pentru a se afla dacă a consumat băuturi alcoolice, însă rezultatul a fost negativ.

La ieșirea de la audieri brancardierul a transmis familiei pacientei în vârstă de 65 de ani care a murit că regretă ce a făcut.

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore de procurori și va fi adus în fața instanței cu propunerea de arestare pentru 30 de zile.


Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version