Ce se întâmplă cu taxa auto 2019. Ministrul Mediului: „Matematica nu este ușoară”

FOTO: manfredrichter/Pixabay.com
FOTO: manfredrichter/Pixabay.com

Pe 24 octombrie 2017, ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu, anunța că va fi găsit un sistem de impozitare pentru mașinile care poluează. Noua taxă ar fi urmat să intre în vigoare în luna martie 2018.

„Cu siguranţă nu va fi o taxă sau un impozit. Va fi o metodă prin care dorim foarte mult ca toate autovehiculele care circulă pe drumurile patriei şi care poluează, care au o normă inferioară de poluare euro 2, 3 sau 4, să fie taxate în funcţie de emisiile pe care le dau.

Luăm în calcul trei criterii, respectiv capacitatea cilindrică pentru care deja se plăteşte un impozit, după care luăm norma de poluare a fiecărei maşini şi emisiile de CO2 pe care le produce fiecare maşină”, declara atunci Grațiela Gvrilescu.

După un an, cei care lucrează la formula pentru noua taxa de poluare sunt în același punct.

„Până la ora actuală, o formă care să fie agreată (o nouă taxa auto – n.r.), care să nu aibă niciun fel de dubiu, care să nu avem repercusiuni majore din punct de vedere financiar asupra noastră a fiecăruia, lucru pe care nu mi-l doresc, este că nu s-a găsit încă optimul care să poată să confere, cumulate toate plângerile care au fost depuse în decursul anilor, astfel încât să nu avem niciun fel de probleme din punct de vedere juridic.

Ca atare, nu avem forma finală, pentru că nu este uşor, sunt cumuli şi cumuli de calcule. Matematica nu este uşoară”, a declarat, în urmă cu o săptămână, Graţiela Gavrilescu, ministrul Mediului.

Taxa auto 2019 va fi fundamentată pe mai multe studii și măsurători făcute de Agenția Națională de Protecția Mediului sau Institutul Național de Sănătate Publică. Se va apela și la specialiști din industria autovehiculelor și de la Registrul Autor Român.

„Vrem să fie o taxă nu numai pe norma de poluare, trebuie să te gândeşti şi la capacitatea cilindrică şi la tot. Trebuie să avem în vedere toate componentele să nu avem niciun fel de problemă”, mai spunea ministrul Mediului în luna septembrie a acestui an.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.