Ce se întâmplă cu bolnavii cronici? ”De 2-3 luni, în România, nu mai există alți pacienți, decât cei cu COVID-19”

FOTO: Parentingupstream/Pixabay.com
FOTO: Parentingupstream/Pixabay.com

Pandemia de coronavirus a adus cu ea și restricțiile impuse de autorități, însă unele dintre acestea, cum ar fi lipsa accesului în spitale pentru investigații și intervenții chirurgicale, sunt extrem de riscante.

Potrivit președintelui Coaliției Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice, Radu Gănescu, o parte dintre pacienții care nu suferă de coronavirus au pierdut accesul la investigații medicale importante.

„La noi în România au murit pacienți în UPU pentru că până li s-a făcut intervenția pe accident vascular, au zis să le facă triajul pe COVID. Eu nu am nimic împotrivă și înțeleg siguranța, a echipei medicale și a spitalului, dar – pentru numele lui Dumnezeu! – nu putem să tratăm un accident vascular sau un infarct miocardic la 7 ore după ce îi facem testul PCR pentru coronavirus”, a declarat Radu Gănescu pentru HotNews.

„La ora actuală, de 2-3 luni, în România nu mai există pacienți, decât cu COVID-19. Nu s-a mai diagnosticat niciun pacient, nu mai avem pacienți noi diagnosticați, nu mai avem pacienți care să intre în tratament – și vorbim aici de pacienți cu hepatite, cu boli cardiovasculare etc., de pacienți care, în mod normal, ar trebui să facă niște investigații care la ora actuală nu se mai fac, pentru că totul este orientat doar pe urgențe și pe COVID. În România mai sunt și alți bolnavi care au nevoie de tratament, de medici, de spital”, a adăugat acesta.

Gănescu cere reluarea activității în spitale pentru a se evita o creștere a numărului de bolnavi cronici cu probleme mult mai complicate.

„Din câte știu eu, motivul este că personalul medical se teme, și mi se pare normal să se teamă, în condițiile în care ordonanța spune să se facă doar intervenții medicale de urgență. S-a făcut această ordonanță, dar nu au precizat ce înseamnă urgență: a, b, c, d, e, f, g. Aia este urgența. Și atunci înțelegeam cu toții. Dacă nu o să fie negru pe alb, nu se înțelege”, mai crede Radu Gănescu.

”Fie că vorbim de o patologie cronică, fie că vorbim despre un accident, în momentul în care ai ajuns la cuțit, cum se zice pe românește, aceea este ultima linie, deci este clar că este urgență. Ori noi, în România, să spunem că se sistează intervențiile chirurgicale, în afara celor de urgență, e o absurditate enormă din toate punctele de vedere. Orice intervenție chirurgicală este clar că e urgență, s-a terminat cu tratamentul medicamentos, cu pastile, cu ceaiuri, cu alifii, cu uleiuri, e clar că ai ajuns la cuțit. Este ultima linie pe care o poți accesa ca să te tratezi, oriunde în lume”, a concluzionat președintele organizației bolnavilor cronici din România.