Ce scrie presa internațională despre rezultatul surprinzător al alegerilor din România

Călin Georgescu

Călin Georgescu

Presa internațională scrie despre alegerile din România folosind termeni precum „șocant” sau „surprinzător”. The Guardian, BBC, France 24, The Associated Pres, AFP și Reuters spun despre Călin Georgescu, „candidatul pro-rus”, că că a reușit o „surpriză”.

„Un populist de extremă dreapta surprinde la alegerile prezidenţiale din România, urmând să intre în turul doi”, scrie agenția The Associated Press (AP) despre Călin Georgescu. France 24 spune că „un candidat pro-rus a reușit o surpriză în primul tur al alegerilor prezidențiale din România” și adaugă faptul că acest fapt își datorează scorul datorită unei campanii TikTok.

The Guardian vorbește despre un „șoc în România” și spune că Georgescu, „un critic de extremă dreaptă al NATO, presia conducerea în alegerile prezidențiale”. Publicația britanică mai scrie că „Georgescu a numit scutul de apărare antirachetă al NATO drept „diplomație rușinoasă””.

„Un populist de extremă-dreapta puțin cunoscut a preluat duminică conducerea alegerilor prezidențiale din România (…) un rezultat care a zguduit peisajul politic al țării. (…) Georgescu, în vârstă de 62 de ani, a candidat independent și nu era foarte cunoscut. El a depășit majoritatea sondajelor locale, trimițând unde de șoc în România, pe măsură ce a urcat în pole position. (…) După ce a votat duminică, Georgescu a spus într-o postare pe Facebook că a votat „Pentru cei nedreptățiți, pentru cei umiliți, pentru cei care simt că nu contează și de fapt contează cel mai mult… votul este o rugăciune pentru națiune””, mai scrie The Guardian.

Și BBC scrie că, „șocant”, un „candidat de extremă-dreapta conduce în scrutinul prezidențial din România”.„Georgescu, care nu aparţine niciunui partid, a jurat să pună capăt la ceea ce el numeşte servilism faţă de Uniunea Europeană şi NATO, în special în ceea ce priveşte sprijinul pentru Ucraina. El a condamnat scutul balistic antirachetă al NATO de la Deveselu”, scrie BBC.

„Un candidat de extremă-dreapta, pro-Rusia, a luat un avans surpriză în primul tur al alegerilor prezidențiale din România, rezultatele preliminare plasându-l pe rivalul său pro-european pe locul doi. (…) Prezentarea puternică a lui Georgescu, care nu are un partid propriu, și a făcut campanie în mare măsură pe platforma de socializare TikTok, a fost cea mai mare surpriză a alegerilor. (…) Rezultatul final al acestei runde va fi cunoscut mai târziu, luni, când se vor număra voturile din capitala București și din marea diaspora românească”, mai scrie BBC.

Reuters scrie despre Georgescu că este „un critic de extremă dreapta NATO” și că „acest rezultat neașteptat amenință poziția fermă pro-Ucraina a României”. Agenția de presă mai transmite că rezultatul este surprinzător, cu atât mai mult cu cât acest candidat avea 5% din voturi conform sondajelor de opinie din perioada premergătoare alegerilor, după ce în sondajele anterioare aproape că nu apărea. Reuters mai scrie că Georgescu a spus că Alianța Nord-Atlantică nu va proteja pe niciunul dintre membrii săi dacă ar fi atacați de Rusia.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:



Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version