Ce salariu are un pilot TAROM

FOTO: Fredyalem/Pixabay.com

FOTO: Fredyalem/Pixabay.com

Conducerea companiei TAROM a decis, în urma grevei, să majoreze salariile piloților cu 1.500 de euro. Banii ar urma să fie acordați în tranșe.

Potrivit lui Marius Popescu, președintele Asociației Companiilor Aeriene Românești, citat de Libertatea, un comandant TAROM câștigă în acest moment, cu tot cu sporuri și diurne, aproximativ 5.000 de euro pe lună.

Salariile de bază ale piloților TAROM sunt în jur de 2.000 de euro, dare la ele se adaugă diurna, misia și celelalte sporuri, potrivit lui Popescu.

„De exemplu, dacă un comandant face un zbor către Madrid, la salariu se mai adaugă acum 240 de euro, iar anterior era 160 de euro pentru comandant și 120 de euro pentru pilot. Dar și așa, calculul se face ciudat, pentru că una e să faci un zbor până la Madrid, care e de 3 ore, și alta e să faci un zbor la Viena, unde primeai aceeași sumă. În total, un comandant ajunge cam la 5.000 de euro lunar la TAROM“, a declarat Marius Popescu, potrivit liberatatea.ro.

Ca o comparație, la WizzAir, același comandat ar face lunar 11.000 – 12.000 de euro, iar la Etihad, Emirates sau Turkish Airlines ar lua între 15.000 și 16.000 de euro.

La companii din vest, precum Air France sau KLM, un comandant cu 30 de ani vechime poate face în lunile de vară și 30.000 de euro.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:



Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version