Ce rezultate are firma din România în care se lucrează doar 4 zile pe săptămână

webdigital săptămâna de lucru 4 zile

Foto: webdigital.ro

În urmă cu aproape 6 luni, firma WebDigital a redus programul de lucru săptămânal la 4 zile. După o analiză, reprezentanții companiei spun că vor experimenta experimentul, pentru că au avut de câștigat și clienții, dar și angajații și acționarii.

„Am analizat primele date în urma programului de 4 zile lucrătoare pe săptămână, anunțat în septembrie 2016. Rezultatele obținute arată că experimentul și-a atins primul scop: acela de a vedea dacă productivitatea poate fi menținută în condițiile reducerii timpului de lucru cu 20%. Drept urmare, vom menține săptămâna de 4 zile lucrătoare până în luna iulie 2017”, scrie pe site-ul WebDigital.

Reprezentanții companiei au hotărât ca ziua de luni să fie liberă, întrucât, potrivit unor studii, în prima zi de săptămână angajații nu dau randament.

De anul trecut, în Suedia, ziua de muncă are șase ore în foarte multe companii. Reprezentanții firmelor care au pus în practică această reducere a zilei de lucru spun că vor prin această metodă să crească productivitatea, iar angajații să fie mai fericiți.

Un centru Toyota din Gothenburg, al doilea oraș ca mărime din Suedia, a luat decizia de a reduce numărul de ore într-o zi de lucru în urmă cu 13 ani, iar potrivit unui studiu pe care l-au făcut, angajații au devenit mai fericiți și a fost o creștere a profitului.

Decizia de micșora timpul de lucru nu e încă o regulă în Suedia. Însă, de aproape un an, mai multe companii mici testează programul de lucru de șase ore. Pe perioadă scurtă, acest lucru înseamnă costuri suplimentare, pentru că e nevoie de mai mulți angajați. Însă cercetarea dorește să demonstreze dacă reducerea zilei de lucru la șase ore se traduce prin creșterea productivității.

Acest experiment se face și în sectorul public. Conducerea unui cămin de bătrâni a decis ca asistentele să treacă, pe același salariu, la un program de șase ore. Au fost și costuri mai mari cu personalul, însă acestea au fost compensate cu o mai mare atenție și o mai mare eficiență a asistentelor la locul de muncă.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:



Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version