Ce restricții sunt de Paște pentru bisericile din celelalte țări europene cu mulți ortdocși

FOTO: 12019/Pixabay.com
FOTO: 12019/Pixabay.com

Majoritatea țărilor în care urmează să se sărbătorească Paștele în acest sfârșit de săptămână au păstrat măsurile de interdicție în ceea ce privește organizarea slujbelor.

În Grecia, slujbele de Paști se țin fără credincioși, sunt suspendate ceremoniile tradiționale, iar circulația persoanelor este puternic restricționată în toată țara. Mai mult, potrivit jurnaliștilor greci, guvernul ia în calcul să interzică total circulația auto în zilele de sâmbătă și duminică, pentru a preveni astfel orice încercare de deplasare a credincioșilor ortodocși la biserici.

În Serbia, Biserica Ortodoxă a cerut ridicarea interdicției, pentru a pemite credincioșilor să participe la slujba de Înviere. Președintele Aleksandar Vucic a declarat la televiziunea sârbă că îi va cere „în genunchi” patriarhului să revină asupra cererii, dar cu siguranță nu se va recurge la „arestarea preoților”. Președintel sârb a spus că susține recomandările făcute de medici, care au propus restricțiile excepționale.

Autoritățile din Bulgaria au transmis apeluri către populație să rămână acasă să se roage. În același timp, premierul Boiko Borisov a spus că nu va închide bisericile: „Pur și simplu nu pot emite un atfel de ordin”.

În Republica Moldova, președintele Igor Dodon, dar și Biserica Ortodoxă au transmis enoriașilor să rămână acasă de Paște și să lase doar preoții și alți slujitori să participe la slujbe. Credincioșii pot urmări slujbele la televizor sau internet.

În Macedonia de Nord, potrivit N1info.com, Guvernul a decis să impună restricții în timpul Paștelui. Astfel, bisericile ar urma să fie închise de vineri până marți.

În Ucraina, mitropolitul Kievului, Epifanie, a transmis că „rugăciunile și slujbele ar trebuie să aibă loc, pentru ca membrii comunității religioase să se poată alătura urmărindu-le online și stând acasă, astfel încât să se simtă această sărbătoare magnifică venind la ei în ciuda circumstanțelor dificile ale vremurilor noastre”. Potrivit Ukrainian News, aproximativ 70% din cetățenii ucrainieni susțin măsurile de carantină și doar 3% intenționează să meargă la biserică.

FOTO: 12019/Pixabay.com

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.