AcasăTurismCe reguli ar urma să respecte turiștii pe litoralul românesc

Ce reguli ar urma să respecte turiștii pe litoralul românesc

-

Sezonul estival ar putea începe de pe 15 iunie, potrivit reprezentanților din turism care au participat la o întâlnire cu premierul Ludovic Orban. Președinta Federației Asociațiilor de Promovare Turistică, Corina Martin, a declarat, într-o intervenție la Digi24, că în restaurante vor fi mese cu distanță între ele de minimum 2 metri și maximum 8 persoane la o masă.

În ceea ce privește regulile care trebuie respectate la plajă, recomandarea distanței dintre șezlonguri a fost de 4 metri.

„Lucrăm la propuneri privind activitatea la beach-baruri. Sunt reguli extrem de simple, nu va fi vorba de panouri de plexiglas între șezlonguri, repet, nu mergem la spital, mergem în vacanță”, a spus Corina Martin.

Președintele Federației Industriei Hoteliere din România, Călin Ile, a declarat că trebuie să existe „un acord în trei părți: angajat, operator și turist” în ceea ce privește responsabilizarea pentru a reduce riscurile răspândirii coronavirusului prin intermediul serviciilor turistice.

Bula turistică dintre Bulgaria, Grecia și Serbia. România mai așteaptă

Reprezentanții României au participat la o discuție cu autoritățile din Bulgaria, Grecia și Serbia pentru a crea o bulă turistică astfel încât să se renunțe la carantina de 14 zile pentru cetățenii acestor țări de la 1 iunie. Autoritățile de la București nu au făcut deocamdată niciun angajament și spun că vor face o evaluare a primei săptămâni după starea de urgență zilele viitoare.

„Ce este cert este că la sfârșitul săptămânii vom putea avea o primă evaluare a primei săptămâni după starea de urgență. Dacă aceasta va fi pozitivă, în sensul că numărul de îmbolnăviri va rămâne în limitele a ceea ce se întâmplă până acum, sigur că putem să discutăm și de turism, și de deschidere de terase.

Dacă, în schimb, evaluarea din punct de vedere sanitar ne va spune că, din contră, numărul cazurilor nu a scăzut, trebuie să ne gândim foarte bine ce măsuri vom lua. Haideți să mai așteptăm câteva zile”, a declarat ministrul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, la Digi24.

Acesta a mai spus și că e de părere că turiștii români vor prefera turismul intern.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...

Ce posturi se desființează și unde se taie. 9 măsuri din...

0
În lipsa unei reforme administrativ-teritoriale reale, care ar implica desființarea comunelor cu număr foarte mic de locuitori, comasarea mai multor localități pentru a reduce...