Ce mai aruncă românii în canalizare: capete de porc, cai, o jumătate de oaie

Sursa: Garda de Mediu (Facebook)

Bucureștenii aruncă în canalizare o mulțime de obiecte care nu au ce căuta acolo, ba chiar și carcase de animale.

La staţia de epurare a apelor uzate Glina, administrată de Apa Nova, au fost găsite de-a lungul timpului cârpe, jucării, tot felul de echipamente electrocasnice şi chiar carcase de animale.

„De la mii de tone de şerveţele umede şi scutece (făcute în marea lor majoritate din plastic şi care nu se dezintegrează) până la cârpe, jucării, tot felul de echipamente electrocasnice şi chiar carcase de animale. Capete de porc sau chiar porcul cu totul, cai, o jumătate de oaie, nici o problemă. Ridică un capac de canalizare şi a a aruncat animalul cu totul, sau un frigider sau un covor, chiar şi o traversa de cale ferată.

Nu mai punem la socoteală uleiuri, substanţe toxice, medicamente expirate, carburanţi, plăpumi, aparate de aer condiționat, carcase de televizoare, anvelope. Totul la canal”, se arată într-o postare publicată pe pagina de Facebook a Gărzii Naţionale de Mediu.

„Atunci când deșeurile ajung în canalizare acestea blochează conductele de scurgere, materiile organice depuse pe conducte creează mirosuri neplăcute iar prin acumulare pot obtura canalele blocând fluxul de ape uzate sau chiar creând refulări.

Toate acestea sunt poluări ale mediului care pot fi evitate prin simpla folosire a coșului de gunoi și nu a sistemului de canalizare. Puţină responsabilitate nu ar strica atunci când folosim canalizarea. Într-un final totul se răsfrânge asupra calităţii vieţii noastre”, a declarat Aurelian Păduraru, comisarul general al Gărzii Naţionale de Mediu.

Sursa: Garda de Mediu (Facebook)
Sursa: Garda de Mediu (Facebook)
Sursa: Garda de Mediu (Facebook)

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.