Ce înseamnă șomajul tehnic, câți bani poți să primești și cine-i plătește

Foto: pixabay.com
Foto: pixabay.com

În această perioadă dificilă auzim tot mai des că se vorbește despre șomajul tehnic. Pentru mulți dintre noi însă acest termen este unul nou și puțini sunt cei care știu ce presupune cu adevărat această suspendare a contractului de muncă.

Tocmai pentru a lămuri principalele aspecte legate de șomajul tehnic, vă prezentăm cele mai importante lucruri pe care trebuie să le știți despre subiect.

Ce înseamnă șomajul tehnic

Definiția acestei proceduri spune că pe durata reducerii sau întreruperii temporare a activității din cauza unor motive economice, tehnologice, structurale sau similare, salariații pot beneficia de o indemnizație în cotă de 75% din salariul de bază corespunzător.

Pe perioada șomajului tehnic, locul de muncă rămâne ocupat, iar pentru indemnizația plătită pe această perioadă în care contractele individuale de muncă sunt suspendate se va calcula pentru șomajul tehnic și contribuția socială obligatorie și se vor reține și vira și impozite pe venit.

În cazul întreruperii temporare a activității, dar fără încetarea raportului de muncă, contractul individual va fi suspendat la inițiativa angajatorului, conform articolului din Codul Muncii. Din acest motiv șomajul tehnic trebuie înregistrat în Registrul General de Evidență a Salariaților, REVISAL, cel târziu în ziua anterioară producerii acestei modificări.

Dacă sunteți curioși și vrei să calculați suma pe care o puteți primi atunci când sunteți în șomaj tehnic dar și valoarea impozitului și contribuțiilor care se rețin, puteți utiliza acest calculator de șomaj tehnic online.

E important de știut că în cazul în care un salariat are mai multe contracte de muncă și cel puțin unul dintre ele este cu normă întreagă și activ, acesta nu poate beneficia de indemnizația de șomaj tehnic în perioada stării de urgență. Doar în cazul în care toate contractele sunt suspendate atunci salariatul va beneficia de indemnizația ce corespunde contractului de muncă cu drepturile salariale cele mai avantajoase dar în limita plafonului stabilit de lege.

Un alt aspect important este faptul că din moment ce pe perioada șomajului tehnic sunt plătite și reținute impozitul pe venit, CAS și CASS, angajatul este asigurat pentru această perioadă.

Plata din bugetul asigurărilor pentru șomaj se face în contul bancar al angajatorului în cel mult 15 zile de la depunerea documentelor iar plata propriu-zisă a indemnizației de șomaj tehnic către angajat se va face în cel mult 3 zile lucrătoare de la primirea sumelor de către angajator.

Șomajul tehnic pentru alte categorii de persoane

Pe perioada stării de urgență a fost reglementată și situația profesioniștilor și angajaților societăților cooperatiste care întrerup activitatea. Aceștia vor beneficia și ei de o indemnizație lunară de 75% din câștigul salarial mediu brut care este de 5.429 RON pentru anul 2020.

A fost reglementată și situația contractelor de drepturi de autor, iar în cazul întreruperii acestor contracte care ar reprezenta o sursă exclusivă de venit pentru un individ, acesta va putea beneficia de o indemnizație de 75% din câștigul salarial mediu brut iar indemnizația va fi suportată de la bugetul de stat prin agențiile Județene pentru Plăți și Inspecție Socială.

Jurnalist GreatNews, Dan Arsenie lucrează în presa centrală din 2007 şi a scris pentru publicaţii ca Evenimentul Zilei, realitatea.net şi Yahoo News România. Scrie cu pasiune reportaje şi portrete jurnalistice şi acordă o atenţie ridicată promovării oamenilor frumoşi şi a locurilor frumoase din România.