Ce înseamnă journaling și cum am redescoperit scrisul în jurnal după 20 de ani

jurnal
Foto: picjumbo_com / pixabay.com

Înainte să descopăr cursurile „Journal to the Self” nu știam ce înseamnă journaling și nu mai scrisesem într-un jurnal de mai bine de 20 de ani, de când mama îmi găsise (și citise) jurnalul pe când eram o adolescentă de 14 ani. Începusem să țin un jurnal de pe la 12 ani – atunci îmi făcusem primul grup de prietene cu care vorbeam despre băieți și muzica de la MTV.

În acea vreme, jurnalul îndeplinea pentru mine o funcție de prieten. Lui puteam să îi destăinui toate lucrurile pe care nu le puteam spune nici măcar prietenelor. Chiar îmi amintesc de un moment în care, cândva prin clasa a VII-a sau a VIII-a, mă simțeam trădată de toate prietenele mele – așa că am scris în jurnal că dacă așa stau lucrurile, prefer să nu mai am nicio prietenă.

Din fericire, am crescut și mi-am făcut mulți alți noi prieteni, dar relația mea cu scriitura personală s-a întrerupt brusc după ce mama mi-a citit agenda-jurnal. De atunci, scrisul a devenit pentru mine strict o unealtă profesională. Până când Cristina Fabian, instructor certificat de journaling, m-a invitat să particip la primul curs de journaling pe care l-a ținut în România.

Ce înseamnă journaling

Journaling-ul, din „journal” („jurnal” în limba engleză) se referă la practica de a-ți scrie gândurile, sentimentele și emoțiile pe hârtie, într-un mod nefiltrat, autentic și sincer. Adică fără să cosmetizezi realitatea sau felul în care un eveniment te-a făcut să te simți.

Scopul nu este doar de a te face să îți descarci toate aceste stări, gânduri, idei, dorințe și vise într-o agendă, ci de a te face să reflectezi asupra lor.

Uitându-mă acum la cele peste 30 de pagini A4 pe care le-am scris în cele câteva sesiuni, care s-au întins pe parcursul a 10-12 ore, îmi dau seama că, pentru mine, journaling-ul nu a avut neapărat rol terapeutic, ci mai degrabă unul de cunoaștere. Deoarece de fiecare dată eram îndemnată să mă întreb „Ce am simțit când am scris?” sau „Ce m-a surprins?”, cursul m-a ajutat să mă cunosc mai bine, să mă înțeleg și să mă accept.

Scrisorile netrimise

Dintre toate cele aproximativ 20 de tehnici de journaling despre care ne-a povestit Cristina, cred că cea mai utilă mi s-a părut cea numită „Scrisori netrimise”. Am scris două astfel de scrisori, adresate unor persoane la care țin foarte mult, dar cărora – din motive foarte întemeiate – nu pot să le spun tot ce mi-aș dori. Însă tehnica este foarte utilă și dacă vrei să te adresezi unui om pe care ești supărat, cuiva de care ești intimidat sau chiar unui apropiat care nu mai este printre noi.

Ce înseamnă journaling și cum scriem

Cum spuneam, aceasta este doar una dintre multele tehnici de journaling. Cursul prezintă o mulțime de tehnici, de la „Sprintul de 5 minute” la „Dialog” sau „Fluxul conștiinței”. Toate te ajută să ajungi mai ușor la gândurile și emoțiile tale, să le aduci la suprafață și să le așterni pe hârtie – uneori chiar într-un mod jucăuș (despre „PoemeleAlfa” vă poate povesti mai multe Cristina).

Bineînțeles, odată ce stăpânești tehnicile de scriere, poți să le folosești la orice fel de scriitură creativă, nu doar pentru a scrie în jurnal.

În ultimă instanță, dincolo de toate aceste tehnici utile și în viața de zi cu zi, și de oamenii noi pe care i-am întâlnit, cursul de journaling m-a ajutat să mă cunosc și să mă înțeleg mai bine. Și să devin să devin un om mai bun – cu mine și cu ceilalți.

* Autoarea articolului a participat gratuit la un curs de journaling.

Foto: picjumbo_com / pixabay.com

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.