Ce este ”Vinerea verde” și de ce a venit premierul Florin Cîțu pe jos la serviciu

Florin Cîțu

Florin Cîțu

Campania ”Vinerea verde” a Ministerului Mediului își dorește să încurajeze angajații din instituțiile publice să folosească transportul alternativ în ultima zi a săptămânii de lucru.

Premierul Florin Cîțu a venit pe jos, azi, la Palatul Victoria.

”Fac acest lucru foarte des. Am venit exclusiv pe jos. Am făcut 15 minute”, a spus prim-ministrul, care le-a găsit și scuze bugetarilor care n-au renunțat la mașină: ”Sigur se vor adapta. Azi este o zi mai răcoroasă”.

Campania Ministerului Mediului dorește să încurajeze transportul alternativ, ca o măsură de a reduce poluarea și emisiile de carbon.

Inițiativa ”Vinerea verde” își propune ca până la finalul anului cel puțin un sfert din angajați să vină la serviciu în zilele de vineri fie pe jos, cu bicicleta sau cu transportul în comun.

Și Raluca Turcan, ministrul Muncii, a luat campania în serios.

”Am venit cu o bijuterie de mașină electrică pe care mi-a împrumutat-o ministrul Mediului. Susțin inițiativa ministerului de a institui Vinerea Verde. Dă semnalul unei politici publice pe care guvernul vrea să o lanseze, să fim mult mai atenți cu mediul și să folosim mijloace de transport eco. Dacă te uiți pe cifre, în România suntem responsabili, cu toții, de producerea pe an a 7 mii de kilograme de dioxid de carbon, care pe fond ne afectează pe toți”, a declarat Raluca Turcan, citată de G4Media.

”Mă gândeam să vin cu bicicleta, pentru că eu sunt și sportivă, dar vremea nu mi-a permis”, a mai zis Turcan.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:



Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version