PSD condiționează participarea la ședințele coaliției de guvernare de adoptarea unui “pachet pentru eliminarea privilegiilor”, a declarat luni liderul interimar al partidului, la finalul unei reuniuni a biroului politic național. Printre aceste privilegii, Grindeanu a enumerat eliminarea pensiilor speciale, reducerea de agenții, reducerea numărului de membri în consiliile de administrație și a indemnizației acestora.
De asemenea, Grindeanu a precizat că PSD solicită „întâlniri cu ministerul de Finanțe pentru a vedea o execuție la zi a bugetului de stat”, pentru a discuta despre rectificarea bugetară și continuarea investițiilor “mari și mici” și o serie de “măsuri care ar trebui regândite pe zona de Educație”.
După rezolvarea acestor aspecte PSD crede că ar trebui să se treacă la “etapa trei – pachetul privind măsurile pe sănătate, administrație, măsuri fiscale.
„Astea sunt condițiile pe care PSD le are azi, adoptate unanim de colegii mei la propunerea mea. Așteptăm cât mai rapid să fie adoptat pachetul de eliminare a privilegiilor”, a spus el.
Întrebat dacă PSD va ieși de la guvernare dacă nu se asigură fonduri pentru programul Saligny, Grindeanu a răspuns: „Anghel Saligny trebuie să continue. E despre români, despre comunități, apă, canalizare în toate localitățile din România”.
„Dacă vorbim de un pachet de eliminare a privilegiilor mâine poate fi adoptat prin asumarea răspunderii. Asta e linia pe care o adoptă PSD azi. Voi transmite premierului ceea ce PSD a hotărât azi în unanimitate”, a continuat președintele interimar al partidului.
În ceea ce privește modificările propuse pentru retragerea fondurilor de la Pilonul II de pensii, Sorin Grindeanu a precizat că legea în forma actuală nu e susținută de PSD.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:








