Ce avere are senatoarea AUR Diana Șoșoacă

diana șoșoacă fără mască
Sursa: Antena3

Senatoarea Diana Șoșoacă, din partea AUR, are trei locuințe, o casă de vacanță și 4 terenuri, dar și conturi bancare de peste 15.000 de euro, potrivit declarației de avere pe care a depus-o la Senat, scrie adevarul.ro.

Potrivit declarației de avere, senatoarea Șoșoacă deține un teren agricol de peste 20.000 de metri pătrați în Balotești, județul Ilvof și încă trei terenuri intravilane, două în Vâlcea și unul în Dâmbovița. Mai deține două apartamente și o casă de vacanță, precum și un autovehicul marca Opel Corsa, cumpărat în 2015.

La capitolul „bunuri”, senatoarea a trecut că deține mai multe obiecte de artă pe care le-a dobândit „din familie”, iar acestea au o valoare estimată la 5.000 de euro. În declarația de avere mai este specificat faptul că deține Cabinetul de Avocatură Ivanovici, de unde, în 2020, a obținut suma de 250.000 de lei. La acest cabinet este angajat ca secretar și soțul Dianei Șoșoacă, care a încasat anul trecut 28.000 de lei.

„Iovanovici este numele meu de fată. Sunt macedoneancă din Skopie. Noi suntem din Macedonia. Deci jumătate din mine se trage din Skopie. Bunicii mei paterni de acolo vin.

Bunicii paterni împreună cu toată familia au fugit aici în România. Şoşoacă este numele soţului meu. Nu mă deranjează, să ştiţi. Am mai văzut un termen, al unui domn care nu mai e ziarist în ultima vreme. A inventat şoşochează.

Mă bucur din suflet că am reuşit să mai introduc un termen în dicţionarul român. Mama, Alice Florescu Bleotu, este un reputat medic ginecolog, care a militat întotdeauna pentru ţară şi pentru popor.

Noi avem în familie, ca să zic aşa, eroi. Bunicul meu a luptat în al Doilea Război Mondial, la Cotul Donului. Un om care a iubit ţara enorm de mult. Am o mătuşă care a fost închisă pentru că a luptat împotriva regimului comunist”, a spus senatoarea în „Interviurile lui Cristoiu”.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.