Ce au obținut profesorii pentru a opri greva: „Este suspendare, nu încetare”

grevă profesori
Foto: FSLI România (Facebook)

Sindicaliștii profesesorilor anunță suspendare grevei. „Am cerut imperativ ca în textul OUG să fie inclus principiulul privind pornirea grilei de la salariul debutantului egal cu salariul mediu brut pe economie.

În condițiile în care tot ceea ce am cerut s-a îndeplinit, este clar că am ajuns la suspendarea protestului. Este suspendare, nu încetare.

Acțiunea de protest se poate redeclanșa dacă ceea ce apere în aceste OUG nu se va respecta. Decizia de suspendare a fost luată în urma consultărilor cu liderii din teritoriu, care au spus clar că intră la clasă dacă aceste lucruri se rezolvă.

Procentul de suspendare a grevei a fost majoritar. Este doar o suspendare: dacă constatăm că în viitoarea lege a salarizării nu se va regăsi ce s-a stabilit acum, greva se va relua. Politicienii care îndrăznesc să încalce ce și-au asumat acum se sinucid politic și vom fi cu ochii pe ei.

Am fost acuzați că suntem trădători. nu, noi am luat decizia de suspendare fiind mandatați de liderii sindicali. Mai sunt oameni nemulțumiți, care consideră că am trădat. Nu am trădat cu nimic”, a declarat Marius Nistor, liderul Federației Sindicatelor din Educație.

Sindicatele din educație au trimis și un mesaj comun în care anunță că se suspendă greva.

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET”, în urma consultării liderilor organizațiilor sindicale afiliate, în cadrul ședințelor Colegiilor liderilor celor două federații, au luat decizia suspendării grevei generale, condiționată de instituirea, în ordonanța de urgență ce urmează a fi aprobată în ședința de Guvern de astăzi, prin articol distinct, a:

  • principiului potrivit căruia salariul de bază al profesorului debutant/asistentului universitar va fi stabilit la nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat cunoscut și care reprezintă 23% din maximul grilei de salarizare din sistemul public;
  • acordării primei tranșe de majorare salarială (50% din creșterea salarială prevăzută de noua lege a salarizării) de la 01.01.2024.

În situația în care în textul noii legi a salarizării nu se vor aplica principiile cuprinse în ordonanța de urgență, greva va fi reluată”, au transmis federațiile sindicale din educație, printr-un comunicat de presă comun.

Creșterea salariului de la 1 ianuarie 2024, cerută de profesori, nu este în proiectul de ordonanță de urgență publicat de Guvern, ci tot în nota de fundamentare. Există un paragraf și în preambulul OUG, despre cum ar trebui să fie salariile de la 1 ianuarie 2024, însă acest paragraf nu are nicio valoare în acel loc, potrivit normelor de tehnică legislatică în vigoare.

Față de ordonanța de urgență nr. 53 din 2023, majorarea promisă de 25% reprezintă, de fapt, 300 de lei brut pentru toate cadrele didactice și auxiliare, conform documentului. Pentru comparație, aici sunt grilele salariale valabile pentru luna mai 2023.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.