Ce au descoperit medicii când i-au făcut o radiografie unui copil de 5 ani. Ce era bulgărele uriaș din stomacul său

gumă de mestecat stomac copil 5 ani
Foto: Science Direct

Medicii au descoperit o masă uriașă de gumă de mestecat în stomacul unui copil de 5 ani din Statele Unite, relatează publicația „Daily Star”.

Ascunzându-se de părinții săi, copilul a înghițit 40 de bucăți de gumă de mestecat fără zahăr.
Băiatul de 5 ani a fost supus unei intervenții de urgență după ce la o radiografie a fost descoperit un bulgăre uriaș de gumă de mestecat în stomacul său.

Copilul a ajuns la urgențe la un spital din statul Ohio deoarece avea crampe și diaree.

Potrivit medicilor, cu o zi înainte el a înghițit aproximativ 40 de bucăți de gumă de mestecat, într-un moment în care părinții săi erau întorși cu spatele.

Masa a fost îndepărtată prin introducerea unui tub de metal pe gâtul copilului. Medicii au folosit apoi un forceps pentru a o apuca și extrage.

gumă de mestecat stomac copil 5 ani
Foto: Jem Reports

Din fericire, copilul nu va suferi consecințe pe termen lung.

De regulă, guma de mestecat înghițită accidentală nu este periculoasă. Organismul nu o poate digera, așa că trece pur și simplu prin sistemul digestiv și este eliminată.

Însă ea poate deveni periculoasă dacă sunt înghițite cantități mari de gumă – în astfel de situații ea poate provoca blocaje.

Medicii au transmis că acest caz ar trebui să fie un avertisment pentru toți părinții cu copii mici.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.