AcasăNewsCe amenzi riscă cei care aruncă petarde și artificii. Care sunt permise

Ce amenzi riscă cei care aruncă petarde și artificii. Care sunt permise

-

Cei care aruncă petarde sau artificii fără să respecte legea riscă amenzi mari. Regulile au fost stabilite după ce legislația a fost modificată în această vară.

Singurele care pot fi folosite sunt cele din categoria F1 și doar de către persoane care au împlinit 16 ani. În categoria F1 intră articole precum artificii de mână, de tort sau pocnitori de intensitate foarte mică.

Articolele pirotehnice din categoriile F2, F3, F4, T1, T2, P1 și P2 nu pot fi comercializate persoanelor fizice, în vederea uzului personal, întrucât prezintă un grad de pericol ridicat, prin prisma riscurilor de explozii puternice sau de răniri grave, dar și a cauzării unor incendii și distrugeri materiale.

Aceste tipuri de materii explozive sunt destinate specialiștilor autorizați, care au cunoștințe de montare, aprindere și neutralizare a acestora și le pot folosi în condiții controlate (ex.: pe platourile de filmare, la spectacole, în industria auto etc.), precum și evenimentelor organizate în condiții legale și de siguranță, pentru public și mediul înconjurător.

Constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă următoarele fapte:

a) comercializarea articolelor pirotehnice din categoria F1 către persoane care nu au împlinit vârsta de 16 ani;
b) comercializarea de către persoane fizice sau juridice neautorizate a articolelor pirotehnice din categoria F1;
c) prepararea sau depozitarea articolelor pirotehnice din categoria F1 fără autorizația prevăzută de legislația în vigoare;
d) depășirea cantității maxime de depozitare a depozitelor autorizate de articole pirotehnice cu mai mult de 25%.

Constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la un an la 5 ani prepararea, producerea, experimentarea, deținerea, transmiterea sub orice formă, depozitarea, distrugerea, comercializarea, precum și folosirea de articole pirotehnice din categoriile F2, F3, F4, T1, T2, P1 și P2, efectuate fără drept.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...

Ce posturi se desființează și unde se taie. 9 măsuri din...

0
În lipsa unei reforme administrativ-teritoriale reale, care ar implica desființarea comunelor cu număr foarte mic de locuitori, comasarea mai multor localități pentru a reduce...

Ce minereuri și resurse naturale are Groenlanda și de ce este...

0
După ce în primul său mandat s-a arătat interesat ca SUA să cumpere Groenlanda, Donald Trump a lansat în ultimul an tot mai multe...