Ce amenzi au primit Beuran și medicii care au operat-o pe femeia ce a luat foc și a murit

medic operație chirurg
Foto: skeeze / pixabay.com

Ministrul Sănătății, Victor Costache, a susținut marți, 7 ianuarie, o conferință de presă despre cazul femeii arse pe masa de operație la Spitalul Floreasca, în timpul unei intervenții chirurgicale realizate de o echipă condusă de medicul Mircea Beuran.

Ministrul, care este chirurg de profesie, a spus că a fost șocat de întregul eveniment.

„S-a pierdut o pacientă din cauza unei erori care ține de abecedarul chirurgical”, a declarat el.

Pacienta în vârstă de 66 de ani care a luat foc pe masa de operație nu era alergică la iod. Ea a fost diagnosticată greșită ca fiind alergică la această substanță. Prin urmare, ea ar fi putut fi dezinfectată cu betadină, nu cu substanța puternic inflamabilă care a fost utilizată în cazul ei.

Directorul Inspecției Sanitare de Stat, Maria Comana, a explicat că, în ziua în care femeia a fost internată în spital, ea a completat un formular în care a menționat ce probleme de sănătate are. La alergii nu a bifat niciuna dintre substanțe (inclusiv iodul), doar a adăugat cu scris de mână că este alergică la furazolidon. De aici, medicii au generalizat în mod greșit că pacienta ar fi alergică la iod.

„Nu există niciun element care să indice alergia la iod a pacientei”, a adăugat ministrul.

Coman a mai spus că biocidul pe bază de etanol folosit în locul betadinei este unul puternic inflamabil, cu 89 de grade alcool, iar pe eticheta lui scrie clar că nu trebuie să ia contact cu surse de căldură, scântei etc.

„Orice biocid are niște indicații. Acest produs poate fi folosit numai pentru dezinfectarea mâinilor chirurgilor”, a completat ministrul Costache.

În acest caz, produsul nu a fost utilizat conform indicațiilor de pe etichetă, a mai spus el.

În ceea ce privește cine a inițiat focul propriu-zis folosind bisturiul electric, ministrul a declarat că acest fapt va fi stabilit de procurori: „Cine a pus mâna pe bisturiul electric lăsăm la dispoziția Parchetului. Nu suntem specialiști”.

Costache a mai atras atenția că procedura dezinfectării cu biocidul periculos a fost folosită pe zeci de pacienți și că există informații că sunt și alți pacienți arși în „incidente de mai mică dimensiune”.

Medicul Beuran, medicul specialist, rezidentul de anul 5 și cele două asistente din blocul operator au primit fiecare câte 2.000 de lei amendă (aceasta este amenda maximă permisă de lege pentru nerespectarea procedurilor și protocoalelor operaționale). Unitatea spitalicească a primit și ea o amendă de 20.000 de lei, iar Mircea Beuran a fost demis din funcția de șef de secție.

O altă neregulă constatată a fost că rezidentul din anul 5 nu a fost supravegheat. „Rezidenții, atunci când intervin într-un timp operator trebuie să fie sub directa și stricta supraveghere a îndrumătorului sau responsabilului de rezidenți. Lucru care nu s-a întâmplat în acest caz”, a explicat Costache.

Medicul anestezist care a participat la operație nu a fost sancționat deoarece a aplicat corect procedurile până la final, a precizat Coman. De asemenea, la operație a asistat și o rezidentă de anul I, însă ea nu face obiectul anchetei deoarece doar urmărea intervenția chirurgicală.

Foto: skeeze / pixabay.com

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.