După ani și ani de așteptare, Leonardo DiCaprio a primit, în sfârșit un premiu Oscar. Distincția i-a fost acordată pentru rolul principal din ”The Revenant”.
Actorul american, ale cărui roluri excelente din filme precum ”Lupul de pe Wall Street” sau ”Aviatorul” fuseseră trecute cu vederea la galele Academiei Americane de Film, a fost recompensat aseară, la cea de-a 88-a ceremonie a Premiilor Oscar, pentru rolul din ”The Revenant”.
DiCaprio are 41 de ani. El a fost nominalizat pentru prima oară la Premiile Oscar în 1993, când avea doar 19 ani, pentru cel mai bun actor în rol secundar, pentru filmul ”What’s Eating Gilbert Grape”.
De artunci, el a mai fost nominalizat de alte trei ori, pentru roluri principale: ”The Aviator” (2004), ”Blood Diamond” (2006) și ”The Wolf of Wall Street” (2013).
Azi-noapte, la Los Angeles, Leonardo DiCaprio a primit Oscarul pentru filmul ”The Revenant”, care a câștigat, prin Alejandro Innaritu, și premiul pentru cel mai bun regizor.
Iată ce a spus Leonardo DiCaprio pe scenă, după ce i-a fost înmânată celebra statuetă de aur.
”Vă mulțumesc foarte mult. Aș vrea să mulțumesc Academiei și tuturor celor care sunteți prezenți în această sală. Trebuie să îi felicit și pe ceilalți nominalizați din acest an pentru rolurile lor incredibile”, și-a început DiCaprio speech-ul.
”The Revenant a fost produsul unor eforturi neobosite ale unei echipe extraordinare. În primu rând, pentru fratele meu în această misiune, domnul Tom Hardy. Tom, talentul tău sălbatic pe ecran poate fi depășit doar de prietenia ta din afara ecranului. Pentru domnul Alejandro Innaritu, ai intrat în istorie în ultimii doi ani. Îți mulțumesc pentru că ai creat o experiență cinematografică transcendentală”, a mai spus actorul american.
”Vreau să mulțumesc tuturor celor care au fost alături de mine de la începutul carierei. Domnului Jones, care m-a distribuit în primul film, domnului Scorsese, care m-a învățat atât de multe despre arta cinematografică. Părinților mei, nimic din toate astea nu ar fi fost posibile fără voi. Prietenilor mei, vă iubesc cu drag”, a completat DiCaprio.
”În final, vreau doar să spun aceste cuvinte: The Revenant este despre relația unui om cu lumea naturală. O lume care a înregistrat în 2015 cel mai călduros an din istorie. Ca să facem filmul a trebuit să mergem în sudul extrem al planetei pentru a găsi zăpadă. Schimbările climatice sunt reale și se întâmplă acum. Este cea mai mare amenințare cu care se confruntă specia noastră, și trebuie să lucrăm împreună pentru a o opri. Trebuie să susținem liderii globali care nu vorbesc în favoarea marilor poluanți, ci pe cei care vorbesc pentru toată umanitatea, pentru miliardele și miliardele de oameni care nu au privilegii și care sunt cei mai afectați. Pentru copiii copiilor noștri și pentru acei oameni ale căror voci au fost reduse la tăcere de politica lăcomiei. Vă mulțumesc tuturor pentru acest premiu. Să nu luăm planeta drept un lucru sigur. Eu nu am luat această seară drept un lucru sigur. Vă mulțumesc foarte mult”, a încheiat Leonardo DiCaprio, câștigătorul premiului Oscar pentru cel mai bun actor în rol principal.
GreatNews.ro a relatat în timp real toate noutăţile de la Oscar 2016. Puteţi descoperi întreagă listă de câştigători ai premiilor din acest an, AICI.
Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un Like, comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: