Ce a declarat pedofilul din București în fața procurorilor

Polițistul Eugen Stan, acuzat că a agresat sexual doi minori într-un lift din cartierul Drumul Taberei, a recunoscut că el este autorul faptelor surprinse de camera video, dar consideră că nu le-a făcut niciun rău copiilor.

„Nu am făcut rău niciunui copil. Doar i-am pupat și mângâiat, pentru că iubesc copiii”, a declarat el în fața procurorului, relatează postul de televiziune Digi24.

Bărbatul, care este angajat la Brigada Rutieră, a fost audiat toată noaptea la Poliție, precum și în cursul zilei de luni, 8 ianuarie.

ACTUALIZARE. Eugen Stan a fost reținut pentru 24 de ore.

Monica Dajbog, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, a declarat că bărbatul lucrează în sistem din 1990, iar din 2010 la Brigada Rutieră.

„În cazul de față este vorba de un angajat care lucrează din 1990 în sistem și, din 2010, la Brigada Rutieră. Sistemul este vechi și prost gestionat, este nevoie de o reformă adevărată. Ministrul a cerut șefului Poliției Române să spună cât de riguroase au fost testările la care a fost supus agentul și când a fost efectuată ultima evaluare psihologică a lui”, a declarat Monica Dajbog.

Agentul este acuzat că vineri, 5 ianuarie, a agresat sexual doi frați minori – un băiat de 9 ani și o fetiță de 5 ani – într-un lift din sectorul 6 din București.

Camera de supraveghere a surprins întreaga agresiune sexuală. După ce s-a urcat alături de copii în lift, bărbatul a apăsat pe butonul pentru etajul 8, unde a petrecut aproximativ 10 minute alături de copii.

Ei le-au povestit părinților că bărbatul a pupat-o pe buze și pe burtă pe fetiță și că i-a băgat mâna în pantaloni. Tatăl copiilor a spus că, din fericire, fetița nu a realizat ce se întâmplă, însă băiatul și-a dat seama și a fost foarte speriat.

Mama copiilor a povestit că de la incident băiatul este foarte tăcut și retras. Potrivit acesteia, băiețelul se simte vinovat că nu a fost suficient de puternic pentru a-și apăra sora mai mică. Mama a mai afirmat că va merge cu cei doi copii la consiliere psihologică.

Potrivit surselor citate de Digi24, bărbatul ar fi recunoscut fapte similare din 2015. Se pare că agentul de poliție este autorul și a altei agresiuni sexuale. În 2015, trei fete în vârstă de 8 ani au fost agresate în scara unui bloc. Tatăl uneia dintre ele a făcut atunci plângere la poliţie, dar până acum cazul rămăsese nerezolvat.

Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.