CCR a decis: Statutul magistraților este parțial neconstituțional, legea se întoarce în Parlament

Curtea Constituțională FOTO: CCR.ro
Curtea Constituțională FOTO: CCR.ro

Curtea Constituțională a decis că unele dintre modificările aduse de parlamentari Statutului magistraților (Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor) nu sunt constituționale.

Astfel, Statutul Magistraților se întoarce în Parlament.

„Am admis o serie de critici care vizează critici intrinseci referitoare la mai multe texte din cuprinsul legii. Unele dintre aceste critici, care vizau mai ales răspunderea magistratului, au fost admise, și am cerut redefinirea erorii judiciare, a relei-credințe și a gravei neglijențe”, a declarat Valer Dorneanu, președintele Curții Constituționale, citat de Digi24.

Valer Dorneanu a mai spus că au fost admise obiecțiile care privesc „mai buna definire a împărțirii atribuțiilor între CSM (Consiliul Superior al Magistraturii – n.r.) și președintele României”.

Modificările aduse Statutului magistraților reprezintă unele dintre principalele nemulțumiri ale protestatarilor care au ieșit în stradă în ultimele luni în București și în marile orașe din țară.

Mulți protestatari sunt de părere că, prin modificarea legilor justiției, PSD încearcă să preia controlul asupra unor instituții-cheie ale statului pentru a-l scăpa de justiție pe liderul Liviu Dragnea, anchetat în mai multe dosare.

CCR: Secția care anchetează magistrați, constituțională

Aceasta nu este prima decizie dată de Curtea Constituțională cu privire la Legile justiției. Marți, 23 decembrie, CCR a decis că înfiinţarea secţiei speciale care anchetează magistrați (procurori, judecători) este constituțională.

La acea dată, CCR a respins solicitarea PNL privind sesizarea Comisiei de la Veneția pentru un aviz pe legile justiției.

Ce este noua secție care va investiga magistrați?

Această secție specială care va investiga magistrați va fi înființată în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Secția care va investiga infracțiunile din justiție va avea maximum 20 de posturi, dintre care 8 posturi de procuror. Procurorii care vor activa în noua secție vor obține postul prin concurs. Iar procurorul-șef al secției care va investiga infracțiunile din justiție va fi numit și revocat de plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

 

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.