Câți zimbri sunt în România și unde pot fi văzuți uriașii Europei

zimbri_din_romania
Zimbri în Rezervația „Slivuț”, din apropierea orașului Hațeg, județul Hunedoara / Foto: Andreea Dogar

La peste 200 de ani de la dispariția zimbrului din actualul spațiu românesc, populația de zimbri din România a ajuns la aproape 100 de exemplare. Mai exact, în România trăiesc 99 de zimbri în rezervații, în grădini zoologice sau în libertate.

După uciderea ultimului zimbru din Transilvania la sfârșitul secolului al XVIII-lea, timp de mai bine de 150 de ani, în România nu au mai trăit zimbri. Abia în anul 1958 specia a fost reintrodusă în România, după ce doi zimbri au fost aduși din Polonia în pădurea Slivuț de lângă orașul Hațeg, județul Hunedoara.

În prezent, cel mai greu animal european de pe uscat poate fi văzut în România în patru rezervații, la grădina zoologică sau în libertate.

1. În Parcul Național Vănători Neamț, aflat pe versantul estic al Munților Stânișoarei, în nordul județului Neamț, trăiesc 32 de zimbri.

Șase dintre ei se află în Grădina Zoologică „Dragoș Vodă”, într-un țarc de patru hectare. Alți 21 zimbri (dintre care doi pui născuți anul acesta) trăiesc în țarcul de aclimatizare al Rezervației „Dragoș Vodă”, acesta având o suprafață de 180 de hectare.

Din primăvara acestui an, cinci zimbri trăiesc în libertate într-o zonă de 7.000 de hectare din Parcul Național Vănători Neamț. Fiecare zimbru are câte un radio-colar, astfel încât ei sunt monitorizați în permanență.

2. Rezervația „Neagra” din Bucșani, județul Dâmbovița, adăpostește cea mai mare populație de zimbri din România. Aici trăiesc 43 de zimbri, într-un țarc de 166 de hectare.

3. În Rezervația „Vama Buzăului” din județul Brașov se află 17 zimbri, într-un țarc de 12 hectare.  Potrivit administratorului rezervației, Fabian Roth, zece dintre actualii zimbri de la Vama Buzăului au fost aduși din alte locuri, iar șapte s-au născut în rezervație, semn că frumoaselor animale le merge bine aici. Ultimul pui s-a născut luna trecută. Rezervația „Vama Buzăului” este cea mai recent înființată rezervație din zimbri din România, ea existând din anul 2008.

4. În Rezervația de zimbri „Slivuț”, din apropierea orașului Hațeg, județul Hunedoara, trăiesc șase zimbri, într-un țarc de cinci hectare.

5. La Grădina Zoologică din Târgoviște trăiește un singur zimbru.


Zimbru în Rezervația „Slivuț”, județul Hunedoara

Dacă ți-a plăcut acest articol, dă-ne un like pe pagina noastră de Facebook.


Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:



Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version