Câți locuitori a pierdut România în ultimii 10 ani. Ce populație are acum țara noastră

Foto: pixel2013 / Pixabay
Foto: pixel2013 / Pixabay

România a pierdut din 2011 peste 1,1 milioane de locuitori din populația rezidentă. Scăderea vine pe fondul sporului natural negativ și al migrației externe.

Potrivit reprezentanților Institutului Național de Statistică pe dinamica populației rezidente se observă o scădere foarte accentuată a populației între cele două recensăminte. La ultimul recensământ, cel din 2011, România avea o populație de 20,1 milioane de locuitori, iar în 2021, potrivit estimărilor INS, populația rezidentă a fost de 19,1 milioane de locuitori.

Cel mai ridicat nivel al populației a fost înregistrat în anul 1992, când țara avea 22,8 milioane de locuitori. România urmează să facă un nou recensământ al populației și locuințelor în 2023, după ce a fost amânat din cauza pandemiei. Un recensământ de probă va fi organizat și în acest an.

Potrivit statisticilor făcute de câteva dintre marile țări din Europa, ar fi peste 4 milioane de rezidenți români. Datele din vara anului trecut, arătau că românii reprezintă cea mai mare minoritate din Italia. Aici sunt peste 1,1 milioane de români. Și în Spania sunt peste 1 milion de români, la fel ca și în Marea Britanie. De asemenea, în Germania, comunitatea românilor se apropie de 800.000 de rezidenți.