Cu două zile înainte de sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului, constructorul a fost amendat de ISU cu 10.000 de lei deoarece a încălcat normele de securitate la incendiu.
„Organizatorul evenimentului este Patriarhia Română, care a invitat publicul să participe la slujba de sfințire a Catedralei. În prezent, construcția nu este finalizată, sens în care nu se poate pune în discuție existența unei autorizări pentru siguranța la incendiu. Subliniem că autorizația de securitate la incendiu reprezintă actul administrativ emis de inspectoratele pentru situații de urgență la finalizarea construcției, înainte de intrarea efectivă în funcțiune”, a anunțat ISU București-Ilfov într-un comunicat de presă.
Amenda de 10.000 de lei i-a fost dată constructorului pe 23 noiembrie „pentru încălcarea normelor de securitate la incendiu aplicabile la organizarea de șantier”.
Sancțiunea a fost aplicată în conformitate cu prevederile articolului 19, litera Q din Legea 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu prevederile articolului 6.6.5 din Normativul tehnic nr. C300/1994 de prevenire și stingere a incendiilor pe durata executării lucrărilor de construcții și instalații aferente acestora, mai precizează ISU.
De asemenea, ISU București-Ilfov a înștiințat Mitropolia Munteniei și Dobrogei –Arhiepiscopia Bucureștilor că, în condițiile date, acesta poartă întreaga responsabilitate pentru siguranța participanților.
Întrucât, din punct de vedere tehnic, construcția nu este finalizată, iar în preajma acesteia este organizat un șantier care nu poate asigura 100% condiții de siguranță pentru un număr foarte mare de participanți, MAI a dispus mobilizarea unui număr mare de echipaje de pompieri, salvatori SMURD, jandarmerie și poliție care vor acționa în zonă, pentru prevenirea oricărei situații de risc pentru populație.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: