Câte paturi de terapie intensivă mai sunt libere în România

Spital (Wikimedia Commons)
Spital (Wikimedia Commons)

Cum epidemia de coronavirus din România dă semne că prinde putere, al doilea val fiind în plină creștere în toată Europa, numărul locurilor din secțiile ATI devine crucial.

Potrivit Ministerului Sănătății, la nivel național sunt doar 1.048 de paturi ATI, iar în acest moment doar 273 sunt libere, restul fiind fie ocupate cu pacienți cu coronavirus, fie sunt dedicate copiilor – 67.

În București, scrie Hotnews citând documente oficiale, sunt 179 de paturi ATI, dintre care 14 pentru copii. 66 sunt libere în acest moment. Dintre pacienții care au ocupat paturi ATI, 86 sunt confirmați cu coronavirus, iar 27 sunt suspecți de infectare, mai precizează sursa citată.

Situația disponibilității locurilor la terapie intensivă variază mult de la un județ la altul. Dacă în Iași sau Argeș mai sunt încă zeci de paturi neocupate, în Cluj, Brăila, Covasna sau Neamț, cât și Tulcea, nu mai este niciun pat disponibil.

Majoritatea județelor mai au la dispoziție unul sau două paturi, iar vârful epidemiei nu pare să fi trecut în România.

Astăzi au fost raportate din nou peste 4.000 de noi cazuri de îmbolnăvire cu COVID-19.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 9.611. Dintre acestea, 721 sunt internate la ATI.  

Ziarist sportiv al Greatnews. A început la Evenimentul Zilei, în 2008. De atunci, a colaborat și cu HBO Club, Yahoo! News România și Sport News. Pe lângă materialele despre sport, abordează, cu precauție, și anumite știri externe.