Reprezentanți ai serviciilor secrete occidentale și experți militari sunt de părere că, în curând, armata Rusiei va începe să-și epuizeze capacitățile de luptă și va fi forțată să își oprească ofensiva în regiunea Donbas, potrivit unei analize făcute de jurnaliștii de la Washington Post.
Un înalt oficial occidental, care a vorbit pentru jurnaliștii americani sub rezerva anonimatului, a declarat că va veni un moment în care micile progrese pe care le face Rusia vor deveni nesustenabile în ceea ce privește costurile și vor avea nevoie de o pauză semnificativă pentru a regenera capacitatea.
Rușii au reușit să captureze în totalitate Severodonețk, cel mai mare centru urban ocupat de ruși în ofensiva din Donbas. Acum se apropie de Lisiciansk, pe malul opus al râului Donețk. Dacă l-ar ocupa, rușii ar controla aproape în totalitate regiunea Lugansk. Însă Lisiciansk se află pe un teren mai înalt, iar râul Donețk împiedică avansurile Rusiei dinspre est. Trupele rusești par să intenționeze să încercuiască orașul dinspre vest, dinspre Izyum și Popasna.
Premierul britanic Boris Johnson, invocând evaluări ale serviciilor de informații, a indicat că Rusia va putea continua să lupte doar pentru „următoarele luni”, iar apoi armata lui Putin va ajunge într-un punct în care nu mai există progres notabil pentru și-a epuizat resursele.
Rusia ar fi reușit să recruteze în urma unei campanii agresive aproximativ 50.000 de militari pentru a-i înlocui pe cei pierduți sau răniți. Însă, potrivit analistului militar rus Yuri Kotyenok, ar fi nevoie de aproximativ 500.000 de militari în plus.
Acest lucru s-ar putea realiza doar în condițiile în care Vladimir Putin ar lua măsura nepopulară de mobilizare generală în Rusia, decizie pe care a evitat-o până acum. Acest lucru ar însemna faptul că Putin ar recunoaște în fața propriului popor că a declanșat în Ucraina un război și nu o „operațiune specială”, așa cum a susținut până acum, de la declanșarea invaziei.
Generalul în retragere Ben Hodges spune că este optimist în ceea ce privește rezultatul războiului și că va fi în favoarea Ucrainei.
„Rămân foarte optimist că Ucraina va câștiga și că până la sfârșitul acestui an Rusia va fi dusă înapoi pe linia din 24 februarie”, a spus el, referindu-se la granițele zonelor ocupate de ruși din Crimeea și Donbas capturate în timpul luptei din 2014 și 2015. „În acest moment, este nasol (…). Dar evaluarea mea este că lucrurile vor fi în tendințe în favoarea ucrainenilor în următoarele câteva săptămâni.”
Există deja indicii că aprovizionarea cu arme occidentale crește. Obuzierele franceze Caesar recent sosite au fost filmate în acțiune pe câmpul de luptă săptămâna trecută, urmate săptămâna aceasta de obuziere germane Panzerhaubitze 2000, primul dintre armele grele promise de Germania că vor fi livrate.
Primul dintre cele mult așteptate sisteme americane HIMARS, care le va oferi ucrainenilor posibilitatea de a lovi cu până la aproximativ 60 de kilometri în spatele liniilor rusești, a fost livrat Ucrainei, potrivit oficialilor americani.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: