Cât de fertile mai sunt femeile la 35 de ani?

pregnant
Foto: Ken Hammond (USDA) Wikimedia Commons

O statistică foarte citată este aceea că una din trei femei cu vârste de peste 35 de ani nu poate să rămână însărcinată în primul an în care încearcă să conceapă un copil. Însă o cercetare mult mai recentă arată că fertilitatea nu scade brusc după această vârstă, relatează BBC.

Când medicul său i-a vorbit despre aceste cifre, Jean Twenge, psiholog la Universitatea de Stat San Diego din SUA, s-a hotărât să afle sursa acestei statistici. „M-a speriat foarte tare, așa cum se sperie multe dintre femeiele de peste 30 de ani”, a povestit tânăra de 34 de ani care dorea să aibă un copil.

Așa a aflat că datele se refereau la femei care nu avuseseră acces la medicina modernă, la o hrană corespunzătoare și nici măcar la electricitate: „Datele pe care se baza acea statistică datează din Franța anilor 1700. Au centralizat toate certificatele de naștere ale Bisericii și au obținut aceste statistici legate de șansele unei femei de a rămâne însărcinată după o anumită vârstă”.

Jean Twenge a descoperit sursa statisticilor în timp ce își documenta cartea „An Impatient Woman’s Guide to Getting Pregnant”. Totuși, marele avantaj al statisticilor din anii 1700 este că în acea perioadă nu se foloseau metode eficiente de contracepție.

Analiza cuplurilor moderne, un studiu „mult mai realist”

Există însă studii care au analizat cupluri moderne, iar concluziile sunt destul de diferite. Una dintre cele mai citate cercetări din domeniu este cea realizată de David Dunson în anul 2004. Cercetătorul a descoperit că 82% dintre femeile cu vârste cuprinse între 35 și 39 de ani au rămas însărcinate în primul an în care au încercat să conceapă un copil. Este o diferență semnificativă față de procentul anterior, de 66%.

David James, specialist în fertilitate în cadrul Institutului Național pentru Sănătate și Excelență Clinică din Marea Britanie, consideră că noul studiu este mai precis decât statisticile din trecut.

„A fost un studiu realizat relativ recent pe aproximativ 780 de femei din șapte țări europene diferite. Factorul important este că aceste femei chiar încercau să rămână însărcinate”, motiv pentru care studiul este „mult mai realist”, apreciază acesta.

Studiul din 2004 a mai arătat că, deși fertilitatea este tot mai mică pe măsură ce persoana îmbătrânește, se pare că scăderea fertilității nu se produce atât de rapid cum se credea până acum. Studiul a arătat că 86% dintre femeile cu vârste cuprinse între 27 și 34 de ani reușesc să rămână însărcinate în primul an. Așadar, diferența față de grupul femeilor de 35-39 de ani care rămân însărcinate în primul an (82%) nu este atât de mare.

Dacă ți-a plăcut acest articol, te poţi alătura comunităţii pozitive de pe pagina noastră de Facebook.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: