Cât costă pantofii Elenei Ceaușescu și cizmele dictatorului

FOTO: Artmark.ro
FOTO: Artmark.ro

După Revoluția din 1989, bunurile familiei Ceaușescu au ajuns în proprietatea statului și sunt gestionate de Regia Autonomă – Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS). Multe sunt cadouri pe care familia dictatorului Nicolae Ceaușescu le-a primit.

De asemenea, o mare parte au fost folosite la decorarea expoziției din Palatul Primăverii, fosta reședință a soților Ceaușescu, care a fost inclusă într-un circuit turistic din 2016.

Un grup de parlamentari vrea ca RA-APPS să nu mai vândă din bunurile familiei Ceaușescu, care încă se află în Palatul Primăverii. Mai exact, este vorba de abrogarea unui capitol dintr-o decizie luată anterior de Guvern, prin care se dorea valorificarea unor bunuri.

Potrivit Profit.ro, ar fi vorba inclusiv de bunuri care sunt depozitate în subsolul Palatului Primăverii, precum săpunuri, papuci și alte obiecte fără valoare mare, din perioada comunistă.

Una dintre cele mai importante case de licitații din România, Artmark, a scos la vânzare mai multe obiecte care au aparținut familiei Ceaușescu.

Un „lot format din plic şi pantofi cu toc din piele de culoare verde, aparţinând Elenei Ceauşescu, însoţit de certificat R.A.-A.P.P.S.” a fost adjudecat cu 600 de euro, iar un „set format din pereche de pantofi, poşetă şi curea din piele de culoare bej, în cutie originală, ce a aparţinut Elenei Ceauşescu, produs la fabrica Guban, Timişoara” este scos la vânzare cu preț de pornire de 500 de euro.

De asemenea, o pălărie primită cadou de Elena Ceaușescu a fost adjudecată cu 800 de euro. Este de tip melon, din lână, marca „Întreprinderea de blănărie Vidra-Orăştie”.

FOTO: Artmark.ro
FOTO: Artmark.ro

Cizmele de vânătoare ale lui Nicolae Ceaușescu, marca Atlas-65 au fost adjudecate cu 700 de euro. Cu aceeași sumă a fost adjudecat și costumul de vânătoare, realizat de firma Eduard Kettner.

Un sceptru dedicat lui Nicolae Ceaușescu, „primul Președinte al Republicii Socialiste România”, cel mai probabil un cadou al unei organizații PCR către Nicolae Ceaușescu, care datează din anii 1980, potrivit Artmark, are un preț de pornire de 500 de euro. De asemenea, o păpușă primită cadou de cuplul Ceaușescu a fost scoasă la vânzare cu 15 euro.

FOTO: Artmark.ro
FOTO: Artmark.ro

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.