Cât câștigă într-o lună Mugur Isărescu din salariu și pensie

Mugur Isărescu
Mugur Isărescu

Guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, și-a publicat declarația de avere pentru 2018. Venitul său lunar total este de 77.800 de lei, doar din funcția de la BNR și pensie.

Potrivit Economica.net, care citează din declarația lui Isărescu de avere, pensia sa este de 9.300 de lei și o încasează din 2014, când a împlinit 65 de ani. Anul trecut, purtătorul de cuvânt al BNR, Dan Suciu, declara că Mugur Isărescu nu încasează pensia și nu și-a depus acte ca să o primească.

„Am 46 de ani de activitate, am început în 1971 şi nu cred că s-ar aduna o lună dacă aş pune cap la cap toate concediile medicale. Banca Naţională oferă o anumită sumă – nu-mi cereţi să o definesc, pentru că orice termen se speculează – angajaţilor care împlinesc vârsta de pensionare. Eu nu am luat şi pensia, pentru că am zis că aşa e frumos, să nu iau şi pensie, şi salariu de la Banca Naţională”, a spus Mugur Isărescu într-o conferinţă.

Cea mai mare pensie din România plătită de Casa Națională de Pensii în aprilie 2018 depășește 56.800 de lei brut, adică peste 12.000 de euro.

După impozite, pensionarul ia în mână, în fiecare lună, 53.200 de lei, adica cam cât ar costa două Dacia Logan. Potrivit sursei citate, pensionarul este un fost magistrat și dacă ar fi primit pensia în funcție de contribuția sa la bugetul asigurărilor sociale ar fi avut la bătrânețe un venit de doar 3.600 de lei brut pe lună.

Legea spune că judecătorii și procurorii cu cel puțin 25 de ani vechime în magistratură beneficiază, la împlinirea vârstei de pensionare, de pensie de serviciu, în cuantum de 80% din media veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni de activitate înainte de data pensionării.

În luna aprilie 3.485 de procurori şi judecători pensionaţi au încasat pensie de serviciu. Aproape 13.900 de lei brut este pensia medie a magistraţilor pensionari în luna aprilie, arată datele publice ale Casei Naţionale de Pensii. Din această valoare, peste 12.700 de lei e suportată, în medie, pentru fiecare pensionar din magistratură, de la bugetul de stat, mai arată Economica.net.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.