La Balul Bobocilor la care au participat sute de elevi de la Colegiul Naţional „Samuel von Brukenthal”, Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr”, Colegiul Naţional „Octavian Goga”, Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu”, Colegiul Naţional Pedagogic „Andrei Şaguna” şi Liceul Teoretic „Constantin Noica” a cântat manelistul Tzancă Uraganu.
Evenimentul a avut loc într-un centru de evenimente din oraș, a prezentat Liviu Vârciu, iar biletele au fost cuprinse între 120 și 230 de lei, potrivit Ora de Sibiu.
Cântărețul de manele a publicat pe rețele de socializare un videoclip în care sute de elevi sibieni cântau alături de el versurile melodiei „Meneaito”.
În alt videoclip, se aude o manea cântată la unison de elevi: „Shiki Shiki Boom, am deranjat liniștea/Shiki Shiki Boom, iar vine poliția/Shiki Shiki Boom, tot ne facem damblaua”.
„Sincer, şcoala nu are nici o legătură cu Balul Balurilor. A fost o alegere personală a copiilor, iar unitatea noastră nu este implicată. Din punct de vedere personal, prefer să nu comentez, pentru că şcolii nu i s-a cerut acordul în nici un fel.
Nimeni dintre organizatori nu a luat legătura cu noi pentru a solicita vreo aprobare privind utilizarea numelui şcolii. Chiar nu mă pronunţ, este alegerea fiecăruia. Pentru noi, cel mai important este succesul şcolar al elevilor”, a declarat Tiberiu Sasca, reprezentant al Liceului Teoretic „Constantin Noica”.
Directorul Colegiului „Gheorghe Lazăr”, Gabriel Negrea, este dezamăgit de alegerea elevilor cu privire la muzică şi subliniază faptul că evenimentul nu a avut nici o legătură cu instituţia de învăţământ.
„Şcoala nu a fost implicată în nici un mod. Nu am fost consultaţi, iar elevii au participat cu acordul părinţilor. Noi, ca şcoală, nu am avut nici o implicare. Am aflat despre acest bal abia luni. Din câte ştiu, «Balul Balurilor» s-a mai organizat şi în alţi ani, dar nu au fost probleme legate de calitatea muzicii sau astfel de exagerări. De această dată însă, au fost exagerări.
Alegerea interpreţilor nu reflectă valorile şi calităţile elevilor de la şcoala noastră. M-a deranjat calitatea spectacolului, pe care o consider sub nivelul gusturilor noastre. Este un aspect care poate fi corectat prin educaţie”, a declarat Gabriel Negrea, potrivit Ora de Sibiu.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: